Andrei Rațiu, în echipa etapei din La Liga, după golul superb marcat în poarta Seviliei

Andrei Rațiu a fost cel mai bun fundaș dreapta al etapei cu numărul 26 din La Liga. Internaționalul român s-a remarcat cu unul dintre cele mai frumoase goluri ale începutului de an, dar a avut o prestație solidă pe întreaga durată a meciului cu FC Sevilla.

Andrei Rațiu

Credit imagine: Getty Images

Două site-uri de specialitate l-au inclus pe Andrei Rațiu în echipa etapei din La Liga. Atât Sofa Score, cât și WhoScored.com i-au oferit note excelente, care l-au propulsat în formația ideală a etapei cu numărul 26.
Pe lângă reușita nemaipomenită din minutul 55, cu care Rațiu a "reaprins" zvonurile despre un posibil transfer la Barcelona, fundașul dreapta a completat două alunecări, a câștigat 3 dueluri la sol, respectiv unul aerian, a creat două ocazii mari, și a avut două șuturi pe poartă.
Cu aceste statistici, Rațiu a fost declarat omul meciului în viziunea celor de la Sofa Score, cu nota 8.2, unde se află într-o companie selectă, alături de Ronald Araujo, Dani Olmo, Isco sau Lamine Yamal.
Cei de la WhoScored i-au oferit nota 7.92, doar portarul Seviliei, Orjan Nyland, fiind notat mai bine, cu 8.01. Conform acestora, Rațiu a avut 5 degajări, a completat două pase-cheie și a avut un procentaj al paselor corecte de 75,9%.
În acest moment, Andrei Rațiu este cel mai bun fundaș dreapta al sezonului în La Liga, având o medie a notelor de 6,91, conform aceluiași site specializat în statistică. În aceeași echipă a stagiunii se află și vedete precum Jude Bellingham, Kylian Mbappe, Federico Valverde, Raphinha, Robert Lewandowski, sau Yamal.
Citește și:

Andrei Rațiu i-a lăsat "cu gura căscată" pe spanioli, prin golul marcat în Rayo - Sevilla 1-1

Golul marcat de Rațiu în poarta Sevillei i-a adus românului elogii din partea presei iberice. Jurnaliștii de la AS.com au rămas foarte surprinși nu doar de execuția fantastică a fundașului, ci și de faptul că acesta s-a regăsit în acea zonă a terenului la faza respectivă. Ibericii au adăugat că fundașul dreapta este un fotbalist complet.
"Gol superb al lui Ratiu!!! A apărut în zona centrală și a pus-o literalmente în vinclu, din poziție statică. Spectaculos! A marcat cu șut lung, cu efect, cu piciorul drept, în colțul de sus, de neoprit pentru Nyland. Este impresionant că românul apare într-o asemenea poziție pe teren pentru a finaliza. Rațiu însuși este extrem de complet la toate capitolele. Este greu de stabilit dacă apariția în centru sau șutul de pe loc a fost mai surprinzător", au scris jurnaliștii sursei citate, înainte de a evidenția o altă statistică impresionantă pentru român: "Ratiu, un jucator total! Al 2-lea gol al sezonului. Nu a mai marcat din 16 septembrie... Dar bineînțeles că statisticile românului sunt bune în general: ​​este al 5-lea cel mai bun dribleur din la LaLiga EA Sports.".
Din păcate pentru Rațiu, golul său nu a adus victoria pentru Rayo. Partida de pe Campo de Futbol de Vallecas s-a terminat 1-1, după ce Lukebakio a egalat pentru Sevilla în minutul 81. Formația madrilenă a pierdut două puncte mari în lupta pentru un loc de cupă europeană. Momentan e pe locul 6, care ar duce în Conference League, dar până la finalul etapei poate fi depășită de Mallorca, Betis sau Real Sociedad.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo