Barcelona, egalată în prelungiri de Betis! Catalanii au rămas cu o singură victorie în 5 meciuri în La Liga

Barcelona a obținut doar o remiză în această seară, în deplasare, cu Betis, scor 2-2, într-un meci din cea de-a 16-a etapă din La Liga. Catalanii au condus de două ori, dar gazdele au reușit să revină.

Barcelona - Betis

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a ratat în această seară, în prelungiri, victoria din deplasare cu Betis, meciul din cea de-a 16-a etapă din La Liga încheindu-se cu scorul de 2-2.
Catalanii au deschis scorul, în minutul 39, după ce Robert Lewandowski a primit mingea de la Jules Kounde, a intrat în careu și a șutat pe jos, învingându-l pe portarul Vieites.
În minutul 68, Giovani Lo Celso a egalat, transformând o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Frenkie de Jong.
Ulterior, în minutul 82, Ferran Torres a dus-o din nou pe Barcelona în avantaj, după un gol marcat în urma unui assist al lui Lamine Yamal.
Scorul final a fost stabilit, însă, de gazde în cel de-al patrulea minut de prelungiri. Assane Diao a primit o pasă perfectă în adâncime de la Aitor Ruibal și a șutat precis, pe jos, restabilind egalitatea.
Barcelona a rămas, astfel, cu o singură victorie în ultimele 5 etape din campionatul Spaniei. Echipa lui Hansi Flick este, însă, lider în clasamentul din La Liga, cu 38 de puncte, în timp ce Betis se află pe locul 11, cu 21 de puncte.
În următoarea etapă din campionat, catalanii vor juca acasă cu Leganes, în timp ce formația lui Manuel Pellegrini se va deplasa la Villarreal. Până la aceste partide, Barcelona o va înfrunta în deplasare pe Borussia Dortmund în Champions League, iar Betis va merge pe terenul lui Petrocub, în Conference League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo