Barcelona este noua campioană a Spaniei! Catalanii și-au asigurat trofeul pe terenul rivalei din oraș, după o prestație "magică" a lui Lamine Yamal

FC Barcelona a cucerit titlul cu numărul 28 în La Liga. Catalanii și-au asigurat matematic câștigarea campionatului pentru a doua oară consecutiv pe terenul rivalei din oraș, Espanyol. Echipa antrenată de Hansi Flick s-a impus cu 2-0, datorită unui gol uluitor al lui Lamine Yamal și reușitei din prelungiri a lui Fermin Lopez.

FC Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Elevii lui Hansi Flick au avut parte de o primă repriză complicată pe terenul rivalei din oraș. Espanyol a încercat să profite de fiecare contraatac, iar aceștia au reușit să pună în real pericol poarta lui Woijcech Szczesny încă din minutul 4. Urko Gonzalez a finalizat pe lângă poartă, dintr-o situație excelentă, la capătul unui contraatac inițiat chiar de el.
Replica Barcelonei a venit din partea lui Robert Lewandowski, revenit în primul 11 după accidentare. Polonezul a finalizat periculos din marginea careului, însă execuția sa a trecut pe lângă țintă.
Cei de la Espanyol au ratat o nouă ocazie uriașă de a deschide scorul, în minutul 16. Javi Puado a scăpat singur în fața lui Szczesny, dar execuția ibericului a fost parată excelent de portarul polonez.
Citește și:

Barcelona a cucerit titlul în Spania

Oaspeții au intrat mult mai bine în repriza secundă, iar Lamine Yamal a fost cel care a "spart gheața" în derby. "Diamantul" Barcelonei a înscris cu un șut plasat perfect la vinclu, din afara careului, în minutul 53.
Același Yamal a încasat o lovitură grosolană din partea lui Leandro Cabrera în minutul 78. Fundașul lui Espanyol l-a lovit intenționat pe tânărul său adversar în abdomen, iar acesta a încasat direct cartonașul roșu, după analiza VAR.
Trupa "blaugrana" a risipit orice emoție în finalul minutelor de prelungire prin reușita lui Fermin Lopez. Intrat pe parcursul jocului, mijlocașul a marcat la colțul lung, din marginea careului, în urma unei pase primite de la Yamal.
Astfel, Barcelona a acumulat punctele de care avea nevoie pentru a-și asigura matematic câștigarea titlului cu două etape rămase de disputat. Real Madrid nu își mai poate ajunge marea rivală, iar catalanii au cucerit al 28-lea titlu din istoria clubului și al 5-lea din ultimele 10 sezoane.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo