Barcelona se mai și refuză! Portarul dorit de catalani nu vrea să meargă pe Camp Nou! Motivul invocat

Barcelona este în căutarea unui portar, iar presa internațională a anunțat că "ținta" catalanilor este Mio Backhaus, jucătorul lui Werder Bremen. Jurnaliștii germani au dezvăluit că goalkeeper-ul de 20 de ani nu este interesat de această mutare.

Mio Backhaus

Credit imagine: Getty Images

Șefii Barcelonei au început să caute jucători pe care să-i aducă în perioada de mercato de la finalul acestui sezon. Printre altele, catalanii vor întăriri în plan defensiv.
Echipa blaugrana intenționează să găsească un portar tânăr, pe care să-l aibă ca variantă de înlocuitor pentru Marc-Andre ter Stegen, care va împlini la finalul acestei luni 33 de ani.
Conform presei internaționale, unul dintre jucătorii care le-au atras atenția celor de la Barcelona este Mio Backhaus, goalkeeper-ul de 20 de ani al celor de la Werder Bremen.
Germanul nu a prins niciun minut în meciuri oficiale în acest sezon, după ce s-a întors în țara natală la finalul împrumutului la FC Volendam, unde a adunat 33 de partide în care a avut un procentaj de 69,3% al intervențiilor.

Backhaus a refuzat-o pe Barcelona

Potrivit jurnaliștilor Sky Germania, Barcelona ar fi vrut să-l transfere pentru a-l împrumuta apoi la o echipă la care să joace pentru a câștiga experiență. Backhaus a respins această variantă.
Astăzi, jurnalistul Florian Plettenberg a dezvăluit că portarul vrea să semneze cu un club la care să fie prima variantă. Backhaus și-ar dori să rămână la Bremen, dar doar dacă clubul îi va oferi garanții că va fi utilizat.
Goalkeeper-ul ar putea primi, însă, și alte oferte. El le-a mai avut în ultimul an pe urmele sale pe Brighton și FC Copenhaga, interesul danezilor datând din fereastra de mercato de la începutul acestui an.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo