Barcelona, victorie cu 14 jucători sub 21 de ani în lot. "Magicianul" Hansi Flick și "călăul" Lewandowski

Barcelona a ajuns la 7 victorii la rând în La Liga în acest debut de sezon, Robert Lewandowski fiind de neoprit sub comanda noului antrenor, Hansi Flick. Tehnicianul german nu se poate baza pe foarte mulți jucători, motiv pentru care a mizat ieri, în lotul cu Getafe, pe 14 fotbaliști sub 21 de ani.

FC BARCELONA

Credit imagine: Getty Images

Barcelona își continuă parcursul perfect din campionat, bifând aseară al 7-lea succes din 7 meciuri, 1-0 cu Getafe. Cu 8 accidentați, Hansi Flick a avut în lotul de ieri nu mai puțin de 14 jucători sub 21 de ani, mezinii fiind Toni Fernandez și Guille Fernandez.

Hansi Flick a devenit abia al 3-lea manager din istoria Barcelonei care să câștige primele 7 partide din La Liga într-un sezon, după "Tata" Martino (2013) și Ernesto Valverde (2017). Ambii aveau un atu important în raport cu germanul: Lionel Messi.
Sunt foarte mândru de jucătorii mei. Au luptat timp de 95 de minute împotriva unei formații care se apără excelent. Sunt foarte mândru și de suporteri, pentru că aveam nevoie de ei și ne-au ajutat. Au fost fantastici | Hansi Flick

Lewandowski, de neoprit sub comanda lui Hansi Flick la Barcelona

În ciuda lotului incredibil de tânăr, Barcelona are cel mai bun jucător în persoana unui veteran, Robert Lewandowski. La 36 de ani, polonezul are un start de stagiune fabulos, cu 7 goluri marcate în 8 partide sub comanda lui Flick.
Randamentul fantastic al fostului atacant al lui Bayern nu ar trebui să mire atât de mult, Lewa având cele mai bune două sezoane ale carierei, la fosta echipă, chiar sub comanda lui Flick. Astfel, polonezul marca de 55 în sezonul 2019-2020, unul în care bavarezii au câștigat UCL, pentru ca în stagiunea 2020-2021 să puncteze de 48 de ori în toate competițiile.
"Lewa e cel mai bun atacant de careu din lume din ultimii 10 ani, fără vreun dubiu. Sarcina lui e să marcheze goluri și o face ca nimeni altul. Totul pare atât de simplu cu el în atac", a spus managerul german la final de partidă.
Lewandowski a înscris împotriva a 19 adversari din La Liga, din cei 22 întâlniți de când a sosit în Catalunya. Doar împotriva lui Las Palmas, Real Madrid și Almeria polonezul nu a reușit să marchez.
Pentru Barcelona urmează duelul cu Osasuna, din deplasare, de sâmbătă (ora 22:00), pentru ca la mijlocul săptămânii viitoare să joace cu Young Boys, acasă, în Champions League. În prima partidă din UCL, catalanii au pierdut la Monaco (2-1 pentru francezi), dar partida a fost influențată decisiv de eliminarea timpurie a lui Eric Garcia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo