Când se joacă Barcelona - Real Madrid, meciul care poate decide titlul în Spania! Anunţul La Liga
Publicat 14/04/2025 la 10:01 GMT+3
La Liga a anunţat data şi ora desfăşurării El Clasico, partidă care poate fi decisivă în perspectiva titlului de campioană în Spania. Duelul Barcelona - Real Madrid va avea loc pe 11 mai, de la ora 17:15.
Kylian Mbappe (Real Madrid), Lamine Yamal (Barcelona)
Credit imagine: Getty Images
Meciul care ar putea stabili campioana în La Liga, Barcelona - Real Madrid, de pe Montjuic, a fost programat de oficialii ligii spaniole de fotbal pentru duminică, 11 mai, de la ora 17:15. Confruntarea va face parte din etapa a 35-a din campionatul Spaniei şi nu e exclus să se dispute cu "titlul pe masă".
În prezent, catalanii au un avantaj de 4 puncte în faţa marii rivale şi au şi un golaveraj superior, care nu poate fi surmontat de Mbappe&Co, astfel că trupa lui Ancelotti are neapărată nevoie de victorie în El Clasico pentru a mai spera la titlul. În cazul unui succes blaugrana, nu e exclus ca trofeul de campioană să fie primit de băieţii lui Flick chiar după acel meci.
Până la data marii confruntări, Barcelona va mai întâlni Celta, Mallorca şi Valladolid, în campionat, în timp ce Real Madrid are un program puţin mai dificil, cu dispute contra lui Bilbao, Celta şi Getafe.
Marele avantaj al lui Real Madrid ar putea fi dat de faptul că nu va mai avea, cel mai probabil, partide în Champions League. Învinşi cu 3-0 pe Emirates, de Arsenal, în turul sferturilor de finală, "albii" au o misiune imposibilă miercuri, pe Bernabeu, mai ales că "tunarii" nu au primit 3 goluri de 83 de partide.
În schimb, Barcelona e ca şi calificată în semifinalele Champions League, după 4-0 acasă cu Dortmund, în "careul de aşi" al competiției urmând a întâlni învingătoarea din dubla Inter - Bayern (2-1 pentru nerazzurri, în turul de la Munchen). Semifinalele UCL sunt programate pe 29 aprilie şi 6 mai, astfel că Raphinha&Co vor ajunge mult mai obosiţi la El Clasico.
Kylian Mbappe nu va fi suspendat pentru niciunul dintre cele două El Clasico rămase de jucat în acest sezon
Până la duelul direct din campionat, de pe 11 mai, Barcelona şi Real Madrid vor fi faţă în faţă şi în finala Cupei, confruntarea urmând a avea loc pe 26 aprilie, de la ora 23:00.
La acel duel pe teren va fi şi Kylian Mbappe, a cărui suspendare nu va depăşi 3 etape, dacă e să ne raportăm la ceea ce susţine presa spaniolă.
Eliminat în duelul cu Alaves, din deplasare, 1-0 pentru madrileni, duminică, francezul risca o suspendare drastică, având în vedere brutalitatea intrării sale la Antonio Blanco.
Conform As, atacul lui Mbappe a fost unul foarte dur, dar nu a provocat o accidentare a adversarului (Blanco a continuat partida), astfel că francezul va intra sub incidența articolului 130 din regulament, care prevede o sancțiune de una până la 3 etape de suspendare.
Sursa citată notează că oamenii care judecă asemenea cazuri tind să minimizeze sancțiunile și acordă pedeapsa maximă doar dacă e vorba de faulturi brutale și intenționate. Așadar, cel mai probabil Mbappe se va alege cu două etape de suspendare, urmând să rateze meciurile cu Athletic Bilbao și Getafe.
După acele meciuri, Realul va juca finala Cupei Regelui împotriva Barcelonei, în care Mbappe va fi pe teren chiar dacă ar primi 3 etape de suspendare. Regulamentul din Spania presupune că o suspendare se aplică în toate competițiile interne doar dacă e de cel puțin 4 etape, ceea ce nu va fi cazul la Mbappe, pentru că nu și-a accidentat adversarul.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo