Carlo Ancelotti, gest total necaracteristic! Critici dure pentru star de la Real Madrid: "Aici nu e un club de teatru"
Publicat 24/04/2025 la 17:17 GMT+3
Real Madrid a câștigat cu 1-0 pe terenul lui Getafe și s-a apropiat din nou la 4 puncte de Barcelona, astfel că poate aborda în liniște finala Cupei Regelui contra marii rivale. În ciuda celor 3 puncte obținut, Carlo Ancelotti nu a fost pe deplin mulțumit de jocul echipei sale. Deși de obicei își protejează jucătorii, italianul l-a criticat public la adresa lui Endrick, din cauza atitudinii sale.
Carlo Ancelotti, en el Getafe-Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a trecut peste eliminarea din Champions League (1-5 cu Arsenal în dublă manșă) și a obținut două victorii importante în La Liga, care îi permit să spere în continuare la titlu. Madrilenii au câștigat dramatic duelul cu Athletic Bilbao de duminică, scor 1-0, iar miercuri seara s-au impus în aceeași manieră pe terenul lui Getafe, grație unei reușite semnate de Arda Guler în prima repriză.
Mbappe a fost accidentat, astfel că Ancelotti l-a trimis din primul minut pe teren pe Endrick. Brazilianul nu a profitat de ocazia ivită și chiar a reușit să-l enerveze pe antrenorul său, care l-a schimbat în minutul 64. Tânărului atacant nu i-a ieșit mai nimic, dar modul în care a abordat o fază care putea duce la desprinderea Realului l-a scos din sărite pe Ancelotti.
Ancelotti l-a criticat public pe Endrick, după Getafe - Real Madrid 0-1
În minutul 56, Camavinga i-a pasat excelent brazilianului și acesta a scăpat singur cu portarul advers, dar în locul unui șut plasat sau a unei pase simple către Arda Guler, care ar fi rămas cu poarta goală, a încercat un lob, dar execuția a fost lamentabilă și a ajuns în brațele goalkeeperului gazdelor. Reluările au arătat că Endrick era puțin în off-side, dar modul în care a gestionat faza l-a enervat la culme pe Ancelotti. "Don Carlo" nu obișnuiește să-și critice public jucătorii, dar de această dată nu l-a menajat pe brazilian, transmițându-i un avertisment clar.
"A avut două ocazii, da. La prima nu s-ar fi putut descurca mai bine, iar în a doua, ar fi putut fi în off-side. Dar, de fapt, el nu poate să se comporte așa. Este tânăr și trebuie să învețe. Trebuie să aleagă cea mai simpă soluție. Real Madrid nu este un club de teatru. În fotbal, nu există cluburi de teatru.", a spus Ancelotti, citat de as.com.
În afara celor 3 puncte obținute cu Getafe, Ancelotti nu a avut alte motive de satisfacție, din contră. Camavinga a ieșit accidentat și astăzi a venit verdictul dur al medicilor. Francezul are o ruptură completă a tendonului adductorului stâng și va ratat restul sezonului, inclusiv Campionatul Mondial al cluburilor.
Pentru Real Madrid urmează finala Cupei Regelui cu Barcelona, meci care va avea loc sâmbătă, de la ora 23:00. Madrilenii își pot salva sezonul cu un trofeu câștigat chiar împotriva marii rivale, dar un eșec ar fi greu de digerat pentru toată suflarea blanco, poate chiar și pentru Florentino Perez, care ar putea renunța la Ancelotti în vară. O victorie nu doar că ar însemna enorm pentru Real Madrid, dar ar "săpa" serios în moralul catalanilor, iar un nou pas greșit în campionat ar relansa serios lupta pentru titlu.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Getafe CF
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/104154.png)
0
1
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo