Ce reacție! Bellingam, mesaj de clasă după ce a văzut că Valverde și-a asumat eșecul cu Bilbao
Publicat 05/12/2024 la 10:30 GMT+2
Jude Bellingham a avut un mesaj superb pentru Fede Valverde, după ce mijlocașul sud-american s-a simțit responsabil pentru înfrângerea lui Real Madrid, din deplasarea de la Bilbao.
Bellingham și Valverde, contra lui Bilbao
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid, deţinătoarea titlului, a suferit a doua sa înfrângere în actuala ediţie a campionatului de fotbal al Spaniei, miercuri seara, pe terenul formaţiei Athletic Bilbao, cu scorul de 1-2, într-un meci din etapa a 19-a a sezonului, în care starul francez Kylian Mbappe a ratat din nou o lovitură de la 11 metri.
Gazdele au deschis scorul în debutul reprizei secunde, prin Alex Berenguer (53), care a profitat de o respingere greşită a portarului Thibaut Courtois. Real a stabilit egalitatea prin englezul Jude Bellingham (79), după ce Mbappe nu a reuşit să transforme un penalty acordat de arbitru în favoarea madrilenilor, în minutul 68. Francezul a ratat din nou de la punctul cu var, aşa cum s-a întâmplat şi săptămâna trecută, în meciul cu Liverpool, din Liga Campionilor.
Athletic Bilbao a obţinut toate cele trei puncte în partida de pe stadionul San Mames graţie golului marcat în minutul 81 de Gorka Guruzeta, după o eroare a mijlocaşului madrilen Fede Valverde.
Real Madrid, o mare familie! Bellingham, mesaj superb după gafa lui Valverde
La final, uruguayanul și-a "turnat cenușă în cap", asumându-și faptul că gafa sa a dus la pierderea partidei de pe San Mames. "A fost o lovitură grea, dar îmi asum vina, îmi cer scuze față de fani şi coechipieri", a fost începutul unui mesaj emoționant al lui Valverde.
Bellingham, cel mai în formă jucător al lui Real Madrid în acest moment, a arătat imediat că gruparea blanco formează o adevărată familie și a ținut să îi ridice moralul lui Fede, cu un mesaj extrem de apreciat de fani, care arată unitate.
"Nu ai pentru ce să îți ceri scuze. Câștigăm și pierdem împreună, întotdeauna", a fost mesajul lui Bellingham pentru uruguayan.
În absența lui Vinicius, accidentat, Bellingham a ieșit la rampă pentru Real Madrid, punctând pentru al 4-lea meci consecutiv în La Liga. El și-a egalat astfel seria de partide cu gol marcat de la debutul pe Bernabeu, când de asemenea punctase în 4 confruntări la rând.
Pentru Real Madrid urmează deplasarea de la Girona (sâmbătă, ora 22:00), pentru a apoi "galacticii" să joace prima "finală" a sezonului, în UCL. Formaţia din capitala Spaniei se va deplasa marţi pe terenul Atalantei lui Gasperini, formaţie într-o formă de zile mari (10 victorii şi 2 egaluri în ultimele 12 partide), iar victoria e obligatorie pentru spanioli. Asta pentru că în competiţia pe care au dominat-o atât de categoric în ultimul deceniu Real e abia pe 24, cu 3 înfrângeri în primele 5 partide.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Athletic Club
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4011.png)
2
1
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo