Dezastru pentru Real Madrid. Clubul blanco a anunţat ce au păţit Carvajal şi Vinicius! Triplă ruptură pentru fundaş
Publicat 06/10/2024 la 11:56 GMT+3
Accidentarea lui Dani Carvajal este mult mai gravă decât a anunţat fundașul duminică noapte. Apărătorul dreapta a suferit trei rupturi la piciorul drept, în urma partidei cu Villarreal şi în acest moment e imposibil de spus când va reveni pe teren. Un lucru e cert: șansele ca cel care poartă banderola de căpitan la Real Madrid să mai joace în acest sezon sunt minime.
Dani Carvajal şi Junior Vinicius au fost, alături de Bellingham, cei mai buni jucători ai lui Real Madrid în stagiunea trecută
Credit imagine: Getty Images
Carvajal a avut parte de un ghinion îngrozitor aseară, pe Bernabeu: a încercat să degajeze o minge într-un duel cu Yeremy Pino, în confruntarea Real Madrid - Villarreal 2-0 şi s-a accidentat, severitatea leziunii fiind clară imediat. Fundaşul dreapta a urlat de durere şi a părăsit terenul pe targă, în lacrimi. Imediat, a fost transportat la centrul medical de la Valdebebas, unde cele mai sumbre previziuni au fost confirmate de testele efectuate.
"Leziune gravă a ligamentului încrucișat. O să mă operez și deja aștept cu nerăbdare să încep recuperarea și să mă întorc ca o FIARĂ. Vă mulțumesc mult tuturor pentru mesajele voastre, mă simt foarte iubit", a scris fundașul dreapta al lui Ancelotti pe o reţea de socializare.
Dezvăluirea făcută de omul care a marcat în finala Ligii Campionilor cu Dortmund, pentru ca apoi să cucerească titlul european cu Spania, în vară, a fost însă incompletă. Real Madrid a făcut public în această dimineaţă "buletinul de analize" al lui Carvajal, iar problemele sunt şi mai mari.
"În urma analizelor efectuate jucătorului nostru Dani Carvajal de către Serviciile Medicale ale clubului, acesta a fost diagnosticat cu o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, o ruptură a ligamentului colateral extern și o ruptură a tendonului popliteu la piciorul drept. El va fi operat în zilele următoare", e anunțul teribil al clubului blanco. Nu s-a stabilit încă o perioadă de indisponibilitate pentru apărător, medicii urmând a se pronunţa asupra perioadei de recuperare după operaţii, dar e aproape clar că Dani nu va mai îmbrăca în acest sezon tricoul formației din capitala Spaniei.
Vinicius Jr, diagnosticat cu leziune cervicală
Şi Junior Vinicius, autorul unuia dintre golurile de aseară şi cel care va câştiga în acest an "Balonul de Aur", s-a accidentat în confruntarea cu Villarreal, dar în cazul lui nu ar trebui să fie vorba de o perioadă lungă de inactivitate.
Brazilianul a fost schimbat în minutul 79 şi e incert pentru convocarea la naţionala Braziliei în vederea partidelor din preliminariile Mondialului.
"Vinicius Jr a avut dureri și va fi supus analizelor în următoarele ore. Îi este blocat gâtul, a avut o problemă și trebuie să verificăm cu personalul medical", a confirmat Ancelotti.
În această dimineaţă, Real a oferit primele informaţii şi despre brazilian, fără a anunţa dacă acesta va face sau nu deplasarea la naţionala selecao.
"Vinicius Junior a fost diagnosticat cu o leziune cervicală. Evoluție în așteptare", e anunțul clubului din capitala Spaniei.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo