Efectul Mbappe la Real Madrid! Uluitor cât costă cel mai ieftin bilet la primul meci pe Bernabeu

Real Madrid a anunțat astăzi prețurile biletelor la meciul cu Real Valladolid, primul pe Santiago Bernabeu din noul sezon, iar presa din Spania vorbește despre "efectul Mbappe", din cauza costurilor ridicate. Fanii vor trebui să scoată din buzunar cel puțin 95 de € pentru a-și vedea favoriții, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria clubului.

Kylian Mbappe.

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid este unul dintre cele mai galonate cluburi din lume, dar fanilor de rând le este din ce în ce mai greu să asiste pe viu la meciurile favoriților. Fotbalul este o industrie, iar conducerea de pe Bernabeu profită din plin de masa mare de suporteri pentru a-și rotunji veniturile.
Madrilenii vor începe noul sezon odată cu Supercupa Europei, contra Atalantei, la Varșovia, iar la finalul săptămânii vor juca în deplasare cu Mallorca în prima etapă din La Liga. Primul meci acasă al echipei lui Ancelotti în această stagiune va fi săptămâna viitoare, împotriva nou-promovatei Real Valladolid.
Conform Marca, oficialii clubului au anunțat prețurile biletelor, iar jurnaliștii prestigioasei publicații vorbesc despre "efectul Mbappe", deoarece sumele pe care fanii trebuie să le plătească sunt exorbitante, mai ales dacă se ține cont și de valoarea adversarului.

95 de €, cel mai ieftin bilet la Real Madrid - Valladolid, în etapa a 2-a din La Liga

Concret, cel mai ieftin bilet costă 95 de €, în condițiile în care în sezonul precedent fanii au achitat 55 de € pentru a vedea un meci acasă împotriva unei nou-promovate. Pentru a-și achiziționa un tichet într-o zonă mai bună a stadionului, suporterii vor trebui să scoată din buzunare 210 €, o sumă care în trecut s-a atins doar la derby-urile cu Barcelona sau Atletico Madrid.
Real Madrid este unul dintre cele 4 cluburi iberice, alături de Villarreal, Rayo Vallecano și Espanyol, care nu au semnat acordul propus de La Liga prin care fanii echipelor vizitatoare să plătească maxim 30 de € pentru un bilet. Astfel, suporterii lui Rea Valladolid vor plăti 95 de € dacă vor vrea să-și susțină echipa pe Bernabeu.
Prețurile biletelor la meciurile de acasă ale lui Real Madrid fluctuează în funcție de adversar și de importanța partidei. Ca atare, e de așteptat ca pe parcurusl sezonului care stă să înceapă să există o creștere și mai mare în acest sens.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo