Hansi Flick, anunț "războinic" după ce Barcelona a revenit în fruntea La Liga! "Suntem pregătiți de orice"
Barcelona s-a impus în această seară, pe teren propriu, în fața celor de la Real Sociedad, cu scorul de 4-0, într-un meci contând pentru cea de-a 26-a etapă din La Liga. La finalul partidei, antrenorul Hansi Flick s-a declarat mulțumit de ceea ce au arătat jucătorii săi și a spus că echipa lui este pregătită să facă față provocărilor pe care le poate întâmpina până la finalul stagiunii.
Hansi Flick
Credit imagine: Getty Images
Barcelona a învins-o în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, pe Real Sociedad, într-un meci contând pentru cea de-a 26-a etapă din La Liga.
Cele 4 goluri ale catalanilor, marcate după ce oaspeții au rămas în 10 în urma eliminării lui Aritz Elustondo, au fost reușite de Gerard Martin, Marc Casado, Ronald Araujo și Robert Lewandowski.
După meci, antrenorul echipei blaugrana a vorbit despre prestația jucătorilor săi, arătându-se mulțumit de rezultat și de modul în care fotbaliștii Barcelonei au știut să profite de faptul că au avut un om în plus pe teren.
Hansi Flick a lăudat jocul ofensiv al catalanilor și a anunțat că echipa sa este pregătită să facă față tuturor provocărilor pe care le poate întâmpina până la finalul stagiunii, în toate competițiile în care se luptă pentru trofee.
Barcelona, pregătită să lupte pentru trofee
"Real Sociedad este o echipă bună, iar acesta a fost un meci dificil. Am avut multe șanse să trecem de apărarea lor. Am profitat de cartonașul roșu. Rezultatul la pauză a fost suficient pentru a ști ce să facem în a doua repriză.
Este minunat să-i vedem pe Casado și Gerard marcând primele lor goluri și este minunat să câștigăm din nou. Sezonul este foarte lung. Suntem pregătiți să facem față la orice ne iese în cale.
Nu sunt surprins de performanța acestei echipe. După înfrângerea cu Atletico din decembrie am spus că jucăm bine. Am jucat bine, suntem concentrați, avem posesia, apărarea s-a îmbunătățit... Învățăm din fiecare meci.
Lucrurile se pot schimba foarte repede. Este foarte important pentru noi să rămânem concentrați. Mai este mult de parcurs în La Liga, în Cupă și în Champions League, dar ne luptăm mereu pentru toate titlurile... Suntem în situația în care suntem și vrem să luptăm", a declarat Hansi Flick, citat de Marca.
În urma rezultatului din această seară, echipa lui Hansi Flick a revenit pe primul loc în clasamentul din La Liga, cu 57 de puncte, având un punct în fața celor de la Atletico și 3 peste Real Madrid.
În următoarea etapă a campionatului Spaniei, catalanii vor juca acasă cu Osasuna. Până la această partidă, Barcelona va juca miercuri seară, în deplasare, cu Benfica, în manșa tur a optimilor Champions League.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
4
0
Real Sociedad
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4104.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)