Lovitură de senzație! Man. City, gata să ofere 150 de milioane de euro pentru unul dintre starurile Madridului
După plecarea lui Julian Alvarez la Manchester City, trupa lui Pep Guardiola a rămas destul de tăcută în mercato-ul din vară și nu a făcut niciun transfer de senzație în atac, Savinho (ex-Girona) fiind singurul fotbalist cu profil ofensiv care li s-a alăturat englezilor. Totuși, acestia sunt pe punctul de a face o ofertă imensă pentru unul dintre starurile lui Real Madrid.
Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Manchester City nu a impresionat în perioada de transferuri din această vară, "cetățenii" fiind mult mai activi la capitolul plecări. Julian Alvarez, Joao Cancelo, Taylor Harwood-Bellis sau Kalvin Phillips sunt doar câteva dintre numele de care campioana în exercițiu a Angliei s-a despărțit, iar singurii doi sosiți pe Etihad au fost Ilkay Gundogan, revenit după aventura de un an de la FC Barcelona, și Savinho.
Totuși, gruparea din Manchester pare că și-a făcut bine planurile de viitor, iar unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Carlo Ancelotti la Real Madrid, Rodrygo (23 de ani), se află în vârful listei de dorințe a celor de la City.
Citește și:
- Andrei Rațiu, în atenția celor de la Barcelona pentru mercato-ul din iarnă! Anunțul incredibil al presei din Spania
- A refuzat șansa golului, după ce adversarul său a căzut accidentat! Gest superb de fair play în Portugalia
rodrygo, dorit de manchester City | englezii pregătesc o ofertă de 150 de milioane de euro
Potrivit celor de la Fichajes, oficialii de pe Etihad au urmărit îndeaproape prestația lui Rodrygo, care ar putea ajunge în tabăra lui Manchester City. Pentru a face acest lucru posibil, "cetățenii" sunt pregătiți să-i propună campioanei en-titre a Spaniei suma de 150 de milioane de euro.
În cazul în care mutarea s-ar materializa, brazilianul de 23 de ani al deveni al treilea cel mai scump transfer din istorie, după Neymar la PSG (222 de milioane de euro) și Kylian Mbappe, tot la gruparea din capitala Franței (180 de milioane de euro).
Odată cu sosirea celui din urmă pe Santiago Bernabeu, Rodrygo "a intrat în umbră", atenția multora dintre suporterii blanco îndreptându-se spre trio-ul Vinicius, Mbappe, Bellingham.
57 de goluri și 43 de pase decisive a oferit Rodrygo în cele 229 de partide jucate în tricoul lui Real Madrid. Curios, cele mai importante două reușite ale brazilianului au avut loc chiar în partida retur a semifinalei Champions League din 2022, Real Madrid - Manchester City 3-1. Atunci, aproape de unul singur, sud-americanul a adus echipei sale calificarea în finala celei mai importante competiții inter-cluburi, un ultim act câștigat de madrileni cu scorul de 1-0 în fața lui Liverpool, în urma căreia "Real fost încoronată pentru a 14-a oară "Regina Europei" (în 2024, "Los Blancos" au ajuns la 15 trofee UCL).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)