Mbappe își schimbă numărul la Real Madrid! Francezul va prelua un tricou cu o mare "greutate"

Atacantul francez Kylian Mbappe va prelua tricoul cu numărul 10 la echipa de fotbal Real Madrid, după plecarea mijlocaşului croat Luka Modric, informează mass-media spaniolă.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Conform emisiunii sportive El Chiringuito, Real Madrid i-a propus lui Mbappe să-şi schimbe numărul de pe tricou în sezonul viitor. Astfel, el a urma să renunţe la numărul 9 cu care a evoluat în actualul sezon, primul disputat de francez sub culorile clubului spaniol după plecarea sa de la Paris Saint-Germain.
Tricoul cu numărul 10 a devenit vacant după anunţul făcut săptămâna trecută de Luka Modric, care pleacă de la Real Madrid după 13 ani petrecuţi pe Santiago Bernabeu.
Niciuna dintre părţi nu a făcut vreun comentariu pe această temă, însă conform unui jurnalist de la El Chiringuito, campionul mondial din 2018 nu s-a aflat la originea propunerii schimbării numărului de pe tricou, dar urmează să o accepte.
"Ideea celor de la Real Madrid este să-i ofere numărul 10 lui Kylian Mbappe. El nu l-a solicitat, mi-a spus că nu este un lucru care vine din partea sa. Este o mişcare strategică, pentru că Mbappe este numărul 10 la naţionala Franţei. Cred că, în final, el îl va alege şi asta are foarte mult sens", a explicat ziaristul Edu Aguirre în cursul emisiunii de luni.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo