Rațiu a refuzat-o pe Real Madrid și e ca și transferat la Barcelona! "Deja își caută apartament"
Andrei Rațiu a atras toate privirile în acest sezon, fiind pe lista mai multor cluburi de top din Europa. Presa din Spania a anunțat în acest final de săptămână că fundașul român va fi primul transfer al echipei lui Hansi Flick în 2025, fotbalistul refuzând-o pe Real Madrid și începând să-și caute un apartament în Barcelona.
Andrei Rațiu, Vinicius
Credit imagine: Getty Images
Andrei Rațiu este unul dintre cei mai în formă fotbaliști români din acest sezon, reușind să aibă prestații foarte bune în tricoul celor de la Rayo Vallecano, unde și-a câștigat postul de titular incontestabil.
Românul a ajuns, astfel, pe listele de transferuri ale mai multor cluburi de top din toată Europa, printre echipele care și-l doresc remarcându-se Barcelona, Tottenham, Bayer Leverkusen și AS Roma.
Catalanii au fost cei despre care s-a vorbit cel mai mult în legătură cu un transfer al lui Rațiu, iar în acest final de săptămână presa iberică a oferit noi informații despre negocierile dintre cele două părți.
Conform jurnaliștilor din Spania, Rațiu va fi primul transfer din 2025 al echipei lui Hansi Flick, românul refuzând varianta mutării la Real Madrid, care era dispusă să-i achite clauza de reziliere.
"Își caută deja apartament în Barcelona: prima semnătură a Barcei în 2025 l-a refuzat pe Florentino Perez", au titrat jurnaliștii de la site-ul madrid-barcelona.com, care au anunțat că Rațiu va fi rezerva lui Kounde, dar că va avea un statut special pe Camp Nou.
Rațiu, ca și transferat la Barcelona
"Afacerea e închisă și rămâne doar ca Barcelona să-și rezolve problemele birocratice pentru a-l înregistra. Real Madrid a fost dispusă să-i achite clauza de reziliere, în valoare de 25 de milioane de euro, dar fotbalistul a preferat proiectul Barcelonei.
Negocierile au fost ușoare, având în vedere relațiile excelente pe care Martin Presa, președintele lui Rayo, le are cu Joan Laporta. Barcelona va plăti 15 milioane de euro și-l va oferi pe Pablo Torre, dar va păstra un procent dintr-o eventuală revânzare a acestuia.
Rațiu a vorbit cu Flick. Antrenorul l-a informat despre realitatea dură pe care o va regăsi la Barca. Va fi rezerva lui Kounde, dar o rezervă specială. Rațiu va juca multe minute pentru că Flick vrea să-i ofere lui Kounde mai multă odihnă decât în acest sezon.
Programul este foarte solicitant și uneori chiar crud. Pentru a ajunge la sfârșitul sezonului cu suficient combustibil, este necesar să gestionezi timpul jucătorilor. Rațiu știe că nu va face parte din echipa de start, dar că va juca multe minute. Nu e un transfer strălucitor, dar e un jucător solid care va oferi consistență apărării blaugrana", au scris spaniolii.
Andrei Rațiu va reveni pe teren în această seară, de la ora 19:30, în meciul dintre Rayo Vallecano și Real Sociedad, din cea de-a 28-a etapă din La Liga. Ulterior, fundașul va reveni în România, fiind convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Bosnia și San Marino din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
2
4
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)