Real Madrid "a început negocierile" pentru un transfer de 150 de milioane €. Arda Guler, inclus în tranzacţie

Sky Germania anunţă că Real Madrid a început negocierile cu Bayer Leverkusen pentru transferul lui Florian Wirtz. În tranzacţie ar putea fi inclus şi Arda Guler, care să ajungă în Bundesliga sub formă de împrumut.

Istvan Kovacs, urmărind un dribling al lui Arda Guler

Credit imagine: Getty Images

Încă din primăvară, când Xabi Alonso era pe punctul să reușească un sezon istoric la cârma lui Leverkusen, Bayern şi Liverpool l-au curtat intens pe tehnician. Acesta a preferat să rămână la cârma "farmaciştilor" pentru încă un sezon, speculându-se încă de pe atunci că fostul închizător are un acord verbal de principiu cu Florentino Perez, pentru a prelua Real Madrid.
Independent dacă Xabi Alonso va ajunge sau nu pe Bernabeu, Real Madrid pregăteşte transferul lui Florian Wirtz, unul dintre cei mai bine cotaţi tineri jucători din lume. Evident, o eventuală venire a spaniolului ca antrenor în capitala Spaniei ar ajuta enorm la această mutare, însă președintele blanco e gata să facă oricum o ofertă de 150 de milioane de euro, considerându-l pe decarul nemților urmașul lui Modric. Evident, tânărul fotbalist al campioanei din Bundesliga e mult mai ofensiv decât croatul, dar, din punct de vedere al creativităţii şi al impactului asupra jocului, Perez îi vede destul de similari.
Dacă se va materializa în schimbul acestei sume, Wirtz va deveni cel mai scump jucător din istoria "galacticilor", recordul fiind în prezent deţinut de Eden Hazard (sosit la Madrid în 2019 pentru 120 de milioane de euro, de la Chelsea).
Jose Angel Sanchez și Juni Calafat, directorul sportiv al lui Real Madrid, respectiv şeful departamentului de scouting al clubului, au făcut un marcaj strâns în ultima perioadă la Wirtz şi la apropiaţii săi. Tatăl şi agentul fotbalistului, Hans-Joaquim, sunt încântaţi de perspectiva unei astfel de mutări, şi le-au garantat oficialilor albilor că Real are prioritate.
Florian Plettenberg, jurnalist german de la Sky, a dezvăluir că Realul "este extrem de interesat de transfer şi negocierile au început deja". Există şi un element cheie care face mutarea din ce în ce mai probabilă: Bayern face şi ea marcaj strâns la jucător, iar oficialii lui Leverkusen preferă, evident, să îl vândă în La Liga, decât să îşi întărească o rivală.
De notat şi faptul că există posibilitatea ca unul dintre cei mai promiţători tineri jucători din lume, Arda Guler, să meargă sub formă de împrumut la Leverkusen, ca parte din înţelegere. Turcul a jucat tot mai puţin în acest sezon, însă în stagiunea trecută şi-a arătat calităţile, el impresionând totodată şi la Euro. Nemţii ar fi agreat un transfer definitiv al lui Guler, convinşi de calităţile sale, dar gruparea blanco ştie că are un diamant în curte şi nu vrea să renunţe la el definitiv, ci doar să îl lase un sezon în Bundesliga, unde să evolueze constant şi să se întoarcă din postura de candidat clar la un loc în primul "11".
Interesant e că şi Michael Reschke, fost secretar tehnic la Bayern Munchen, Stuttgart și Schalke, care a lucrat timp de 34 de ani la Leverkusen, a vorbit de curând despre interesul Realului pentru Wirtz.
"Deși Bayern este unul dintre cele mai bune cinci cluburi din Europa, este evident că Wirtz se gândește să semneze pentru Real Madrid", a dezvăluit Reschke.
Cu 18 goluri şi 20 de assisturi în sezonul trecut pentru Leverkusen în toate competițiile, Wirtz e încântat de faptul că în lotul blanco sunt o mulţime de jucători tineri - Endrick, Bellingham, Vinicius, Camavinga, Guler, Tchouameni sau Rodrygo -, astfel că acomodarea se va produce mult mai uşor. În plus, Real pare să aibă la dispoziţie un lot prin intermediul căruia să domine fotbalul mondial pentru următorul deceniu, iar germanul visează să câştige trofee la un club mare.
Evident, o eventuală venire a lui Xabi Alonso ar fi un punct forte în calea realizării mutării, dar jurnaliştii iberici susţin că cele două afaceri sunt tratate distinct de Florentino Perez şi nu sunt legate una de alta.

Xabi Alonso, tot mai aproape de Real Madrid

Înfrângerea din El Clasico, 0-4 acasă, a arătat limitele lui Real Madrid în faţa unei formaţii tinere a Barcelonei. Deşi se părea că, odată cu venirea lui Mbappe, formaţia blanco va domina fotbalul de o manieră categorică pe termen scurt şi mediu, marea rivală nu doar că e în pole-position pentru titlu, dar pare în acest moment şi cu un joc superior madrilenilor.
Carlo Ancelotti e o "icoană" pentru cel mai titrat club din istorie, iar relaţia cu Florentino Perez e în continuare bună, dar cotidianul catalan Sport scrie că șansele ca italianul să fie ţinut în funcţie până la finalul contractului - iunie 2026 - sunt minime. După atâtea trofee şi ajuns la 65 de ani, "Don" Carlo va rezilia contractul cu Realul, de comun acord, în vară. De altfel, aceasta a şi fost înțelegerea verbală cu Perez, durata fiind până în 2026 doar pentru ca deţinătoarea Ligii Campionilor să fie "acoperită" în cazul nu găseşte un înlocuitor pe măsură.
Încă de anul trecut, marele pariu al lui Florentino Perez pentru 2025 era Xabi Alonso, tehnician care a cucerit un titlu istoric cu Leverkusen fără a fi învins. Fostul mare mijlocaş spaniol a intrat imediat pe "radarul" lui Liverpool şi Bayern, care şi-au schimbat în vară tehnicienii, dar a refuzat ambele oferte. La nivel discursiv, ibericul a explicat că vrea să își continue munca depusă pe banca "farmaciştilor", dar multe voci au susţinut încă de atunci că o ofertă de la asemenea giganţi se refuză doar dacă are o variantă de backup mai bună.
Şi, se pare că Florentino Perez ajunsese deja la un acord de principiu cu Xabi Alonso pentru vara lui 2025, negocierile finale urmând a fi purtate în primăvară. Doar că acum, văzând cât de mare a fost diferenţa între formaţia sa şi Barcelona, președintele de pe Bernabeu a urgentat discuțiile cu reprezentanţii tehnicianului lui Leverkusen. Astfel, Real Madrid vrea să ajungă la un acord final cu fostul său închizător încă din această toamnă, pentru a nu risca pe ultima sută de metri că are concurenţă în privinţa omului care trebuie să ducă formaţia blanco într-o nouă eră.
Din câte se pare, Xabi Alonso l-a asigurat deja pe Florentino că discuțiile avute în prealabil sunt de actualitate, el fiind un om de cuvânt şi şi-a exprimat disponibilitatea de a bate palma cu Realul în scurt timp, astfel încât formaţia din capitala Spaniei să nu aibă vreo incertitudine şi să pregătească în cel mai mic detaliu noul proiect.
Ca atare, Ancelotti va părăsi a doua sa "descălecare" la Madrid după 4 ani, în vară, el contribuind în cele două mandate la cucerirea a două titluri şi trei Ligi ale Campionilor. Cu 5 "urecheate" în palmares ca antrenor (două au fost obţinute cu Milan), italianul cel mai titrat tehnician din istorie în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume. Dar acum e timpul ca "Don" Carlo să predea ştafeta unui antrenor de 42 de ani, şcolit de Guardiola (între 2014-2016 cei doi au colaborat la Bayern, iar de atunci Xabi Alonso a înţeles că vrea să fie antrenor odată ce se va retrage, învățând enorm de la Pep).

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo