Real Madrid a pierdut cu Betis, după ce a condus! "Galacticii", răpuși de un fost jucător

Real Madrid a pierdut în deplasare cu Betis, scor 1-2, într-un meci contând pentru etapa a 26-a din La Liga. Echipa lui Ancelotti a condus cu 1-0, dar andaluzii au reușit o revenire de senzație și au obținut o victorie mare. Eroul gazdelor a fost Isco, fostul jucător al lui Real Madrid, care a reușit o pasă decisivă și un gol.

Mbappe und Real Madrid gegen Real Beltis gefordert

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a avut 7 puncte în plus peste Barcelona în urmă cu câteva săptămâni, dar echipa lui Ancelotti a avut o serie de rezultate negative și după 25 de etape cele două mari rivale erau la egalitate, iar Atletico la doar un punct în spate, așa că lupta pentru titlu în La Liga e mai aprinsă ca niciodată.
În acest duel în 3, Realul putea pune presiune pe contracandidate, pentru că a jucat prima în runda a 26-a, dar a clacat lamentabil. Madrilenii au evoluat în deplasare cu Betis și nu au luat niciun punct, deși au fost în avantaj.
Tabela de pe Benito Villamarin a fost dezghețată încă din minutul 10, când apărarea gazdelor a fost făcută șah mat de o acțiune colectivă de toată frumusețea a madrilenilor. Brahim Diaz a fost autorul golului, dar un mare merit l-a avut Ferland Mendy, care i-a pasat ideal ibericului, lăsându-l cu poarta goală.
Echipa lui Ancelotti părea că este în control, dar a fost nevoie de o inexactitate în defensivă pentru ca meciul să se complice serios. În minutul 34, Isco a executat foarte bine o lovitură de colț, iar Johnny Cardoso a marcat cu capul din centrul careului, nestingherit de nimeni. Pentru mijlocașul american a fost primul gol marcat în acest sezon.

Betis - Real Madrid 2-1 | "Galacticii", pas greșit în lupta pentru titlu

Până la pauză, Realul nu a mai creat vreo fază periculoasă, iar repriza secundă a început dezastruos pentru "galactici". În minutul 52, Rudiger l-a faultat pe Rodriguez în careu și s-a dictat penalty. Isco și-a asumat responsabilitatea execuției și a șutat imparabil pentru Courtois, astfel că andaluzii erau în avantaj.
Realul a declanșat o ofensivă totală, dar luciditatea le-a lipsit vedetelor din atac. Betis s-a apărat cu dârzenie și a reușit să reziste până la final, obținând prima victorie în fața lui Real Madrid după o pauză de 5 ani. Fără îndoială, eroul andaluzilor a fost Isco, fostul jucător al madrilenilor contribuind cu un assist și un gol la eșecul fostei sale echipe.
În urma înfrângerii de azi, Real Madrid rămâne pe locul 2 în La Liga, dar poate pierde teren serios în lupta cu Barcelona și Atletico. Catalanii se pot distanța la 3 puncte dacă vor câștiga duminică duelul de acasă cu Real Sociedad, iar Atletico poate trece cu două puncte peste echipa lui Ancelotti dacă se va impune în partida cu Athletic Bilbao din această seară. Pentru Real Madrid urmează chiar derby-ul concitadin cu Atletico din prima manșă a optimilor Champions League, care se va disputa marți seara, pe Bernabeu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo