Real Madrid, asalt total pentru "noul Kroos"! Chiar fostul "creier" al "galacticilor" l-a recomandat

Real Madrid a realizat deja 3 transferuri în perspectiva sezonului următor și este pe care să îl perfecteze pe al 4-lea. Conform presei iberice, Angelo Stiller și-a dat acordul pentru a merge pe Bernabeu, iar un rol important în această mutare l-a avut Toni Kroos, care l-a recomandat oficialilor pe mijlocașul central de la Stuttgart și l-a și consiliat pe acesta în legătură cu transferul la Real.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Real Madrid a ratat toate obiectivele în sezonul recent încheiat și va intra într-o nouă eră din această vară. Carlo Ancelotti a plecat și în locul său a venit Xabi Alonso, iar la nivel de lot au loc, de asemenea, schimbări importante. Madrilenii au perfectat deja transferul lui Dean Huijsen, cel al lui Alvaro Carreras e doar o chestiune de timp, iar venirea Trent Alexander Arnold a fost oficializată astăzi.
Următorul obiectiv al grupării de pe Bernabeu e aducerea unui mijlocaș central, care să exceleze la nivel defensiv, dar să fie util și la construcție. Luka Modric a plecat de la club, iar Camavinga și Tchouameni sunt predispuși accidentărilor, astfel că e neapărat nevoie de un nou fotbalist de profil asemănător. Conform Marca, alesul este Angelo Stiller, mijlocașul central de 24 de ani al celor de la VFB Stuttgart.
Internaționalul german s-a remarcat în ultimii ani în tricoul șvabilor și Xabi Alonso este de acord cu transferul său, pentru că îl cunoaște foarte bine din Bundesliga. Stiller a fost asemănat de mulți experți cu Toni Kroos, iar fostul mare fotbalist al Realului joacă un rol esențial în realizarea mutării.

Angelo Stiller, considerat noul Toni Kroos al Germaniei, aproape de Real Madrid

Sursa citată scrie că tocmai Toni Kroos l-a recomandat pe Stiller la Real Madrid și a și stat de vorbă cu acesta pentru a-i explica ce înseamnă clubul de pe Bernabeu. Omul cu 4 selecții la naționala mare a Germaniei și-a prelungit recent contractul până în 2028, dar asta nu ar fi neapărat un impediment în realizarea transferului, deoarece Stuttgart e dispusă să-l vândă.
Mai multe surse din Germania și Spania scriu că tranzacția ar urma să se facă pentru o sumă cuprinsă între 40 și 50 de milioane de euro, iar jucătorul este deja hotărât să dea curs ofertei Realului. Mai rămâne doar ca cele două cluburi să bată palma și se pare că există șanse mari să se ajungă curând la un acord, deoarece Realul ar vrea să-l ia cât mai repede pe Stiller, pentru a-l folosi la Campionatul Mondial al cluburilor.
Angelo Stiller s-a accidentat ușor în finala Cupei Germaniei, în care a contribuit cu două pase decisive la victoria lui VFB contra Arminiei Bielefeld (4-2), și va rata Final 4-ul Ligii Națiunilor (Germania va juca în semifinale cu Portugalia). Ca atare, dacă transferul său la Real Madrid se va materializa în zilele următoare, el va ajunge sub comanda lui Xabi Alonso încă de începutul pregătirii pentru Mondialul cluburilor din SUA.
Angelo Stiller a început fotbalul la o echipă mică din Munchen, dar a ajuns la o vârstă fragedă la academia lui Bayern, însă nu a reușit să se impună când a ajuns la vârsta senioratului. În 2021 a fost cedat gratis la Hoffenheim, iar în 2023 Stuttgart a plătit pentru el 5,5 milioane de euro și a făcut o aface excelentă, pentru că e la un pas să-l vândă pe o sumă de aproape 10 ori mai mare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo