Real Madrid, învinsă după 17 ani de Valencia, pe Bernabeu! Barcelona se poate distanța la 6 puncte în La Liga
Real Madrid a pierdut pe teren propriu, împotriva Valenciei, scor 1-2. "Liliecii" nu mai câștigaseră pe Bernabeu din 2008, iar Barcelona are șansa de a se distanța la 6 puncte în fruntea clasamentului din La Liga, dacă trece de Betis, de la ora 22:00.
Kylian Mbappe, în meciul pierdut de Real Madrid cu Valencia.
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a pierdut un meci care poate cântări enorm în lupta pentru titlul din la Liga. "Galacticii" au fost învinși cu 2-1 de Valencia, irosind și un penalty în prima repriză, prin Vinicius. Barcelona se poate distanța la 6 puncte în fruntea clasamentului, însă catalanii au un meci greu în această seară, împotriva lui Betis, care vine după 6 victorii la rând în campionat.
Fran Gonzalez, al treilea portar al celor de la Real Madrid, a debutat în această seară pentru echipa antrenată de Carlo Ancelotti. Antrenorul italian nu îi are la dispoziție pe Thibaut Courtois și pe Andriy Lunin, ambii accidentați
Real Madrid putea deschide scorul repede, profitând de un penalty, după ce Kylian Mbappe a fost faultat în careul advers. Vinicius a executat foarte slab de la punctul cu var, iar Mamardashvili a respins cu piciorul, păstrând tabela intactă.
Real Madrid a irosit 5 penalty-uri în acest sezon (11/16), cele mai multe, din sezonul 2013-2014 încoace.
La doar două minute de la lovitura de la 11 metri ratată de brazilian, Valencia a reușit să dea lovitura, dintr-un corner. Andre Almeida a fost omul cu centrarea, iar Mouctar Diakhaby a trimis în plasă cu o lovitură puternică de cap.
În minutul 22, Realul putea reveni în joc, după ce același Diakhaby și-a trimis mingea în propria poartă, presat de Mbappe. Golul a fost, însă, anulat, după ce s-a constatat că francezul adus de la PSG se afla în poziție de offside.
Elevii lui Carlo Ancelotti au egalat până la urmă, la prima ocazie avută după pauză. Jude Bellingham a deviat mingea trimisă la colțul scurt dintr-un corner, iar Vinicius a fost pe fază și a finalizat cu dreptul.
A fost golul 104 pentru Vinicius în tricoul lui Real Madrid și, totodată, golul cu care a devenit cel mai bun marcator brazilian din istoria clubului blanco, depășindu-l pe Ronaldo brazilianul.
De asemenea, Valencia e victima preferată a lui Vini, care a marcat de 9 ori împotriva acestei echipe, mai mult decât împotriva oricărei formații. Doar împotriva Osasunei a contribuit la mai multe goluri, cu 8 reușite și 4 assisturi.
Cu 20 de minute înainte de final, Mamardashvili și-a salvat din nou echipa. Mbappe a pătruns în careul advers, a trimis în fața porții, acolo de unde Valverde a reluat cu latul, dar portarul georgian a scos un gol ca și făcut.
Valencia a reușit să dea lovitura în minutul 90+5. Rafa Mir a centrat perfect, iar Hugo Duro a stabilit scorul final, 1-2. Ochii elevilor lui Ancelotti sunt acum ațintiți asupra partidei Barcelona – Betis, care e în această seară, de la ora 22:00.
Real Madrid – Valencia: Echipele de start:
- Real Madrid (4-3-3): Fran - Vazquez, Tchouameni, Rudiger, F. Garcia - Valverde, Modric, Bellingham - Diaz, Mbappe, Vinicius
Rezerve: Lunin, Mestre - Alaba, Asencio, Camavinga, Endrick, Guler, Rodrygo, Vallejo
Antrenor: Carlo Ancelotti - Valencia (5-3-2): Mamardashvili - Aarons, Diakhaby, Tarrega, Mosquera, Vazquez - Guerra, Barrenechea, Almeida - Lopez, Sadiq
Rezerve: Dimitrievski, Domenech - Bellari, Canos, Cordoba, Duro, Gasiorowski, Guillamon, Mir, Pepelu, Perez, Rubo
Antrenor: Carlos Corberan
Stadion: Estadio Santiago Bernabeu (Madrid)
Arbitru: Guillermo Cuadra Fernández
Arbitru: Guillermo Cuadra Fernández
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
1
2
Valencia CF
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4134.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)