Rivaldo: "Lamine Yamal e deja la nivelul lui Mbappe şi Vinicius". Rivalii de la Real, "terifiaţi" de starul Barcelonei

Barcelona a arătat impresionant în acest start de sezon, la rampă ieșind în primul rând Robert Lewandowski şi Raphinha. Dar, pentru toţi e limpede că Lamine Yamal e marele pariu al grupării blaugrana, puştiul de 17 ani fiind primul jucător care arată cu adevărat că îi poate călca pe urme lui Lionel Messi.

Antonio Rüdiger y Lamine Yamal.

Credit imagine: Getty Images

La doar 17 ani, Lamine Yamal a doborât deja majoritatea recordurilor de precocitate în fotbalul mondial, fiind inclusiv campion european, la un turneu final în care a fost printre cei mai buni jucători. Titular indiscutabil la Barcelona, dar şi la naţionala Spaniei, tânărul atacant de bandă are în continuare marjă de progres, astfel că e aproape imposibil de anticipat care îi sunt limitele.
Fostă mare glorie a Barcelonei, Rivaldo, este de părere că Yamal e deja la nivelul celor mai buni din lume şi aplaudă jocul lui Hansi Flick, care, de la sosirea pe Camp Nou, a arătat o altă faţă a grupării blaugrana.
"Lamine este deja un mare jucător. Îl admir pentru că are personalitate în ciuda faptului că este tânăr. Are deja un nivel foarte, foarte înalt, cred că este deja la nivelul lui Mbappe și Vinicius. Și, bazându-mă pe ce am văzut, pe personalitatea pe care o arată în joc, cred că încă mai are multe de arătat. O să ajungă foarte, foarte departe.
Joacă cu bucurie, îi place fotbalul. De altfel, de la venirea lui Flick, Barcelona arată că se bucură de fotbal. Dar asta nu e suficient. Dacă nu câştigi trofee, fanii şi presa te vor critica", a spus fostul campion mondial din 2002 pentru Marca.

Rudiger, uluit la rândul său de Lamine Yamal

Nu doar fostele legende ale Barcelonei sunt uimite de nivelul lui Lamine Yamal, ci şi rivalii. Deşi Real Madrid pare să aibă una dintre cele mai bune formaţii din istorie, odată cu venirea lui Mbappe, Antonio Rudiger a simţit pe propria piele ce înseamnă să evoluezi în faţa tânărului fotbalist al grupării catalane.
"Are doar 17 ani și ceea ce face este ridicol. Are un viitor grozav la Barcelona şi sunt terifiat la gândul ce ar putea să realizeze. Suntem rivali, dar îmi doresc să rămână sănătos, pentru că poate schimba faţa fotbalului", a spus apărătorul german, citat de sursa citată.
După un sezon cu 7 goluri şi 9 assisturi pentru Barcelona (la 16 ani), Yamal a început actuala stagiune cu 5 goluri şi 5 pase decisive în 10 partide. E deja o certitudine la cel mai înalt nivel şi e cotat la 120 de milioane de euro, fiind cel mai scump tânăr jucător din istorie. Barcelona i-a fixat clauză de reziliere de 1 miliard şi nu are nicio intenţie să îl vândă, independent de ofertă. Din fericire pentru clubul catalan, puştiul e un adevărat "cules" şi nu își doreşte nimic altceva decât să scrie istorie în tricoul blaugrana.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo