Scandal la Barcelona din prima zi a anului! Joan Laporta, somat să demisioneze după ce s-a întâmplat cu Dani Olmo

Barcelona a început anul 2025 într-o manieră neplăcută. La 1 ianuarie, Dani Olmo și Pau Victor au rămas liberi de contract din cauza situației financiare a catalanilor, iar situația i-a nemulțumit pe fani, care au cerut demisia conducerii clubului, în frunte cu Joan Laporta.

Joan Laporta.

Credit imagine: Getty Images

Barcelona are parte de un început tumultuos de an, din cauza problemelor financiare cu care clubul se confruntă de mai mulți ani și care nu le-au permis catalanilor să înregistreze contractele lui Dani Olmo și Pau Victor până la termenul limită de 31 decembrie 2024.
Astfel, cei doi fotbaliști nu mai figurează pe site-ul oficial al ligii spaniole și nu vor mai putea fi folosiți de către Hansi Flick. Șefii catalanilor fac tot posibilul pentru a nu-i pierde gratis pe Olmo și Victor, dar perspectivele nu sunt dintre cele mai optimiste.
În aceste condiții, jurnaliștii de la Marca au anunțat că fanii Barcelonei au răbufnit și au cerut demisia conducerii clubului în frunte cu președintele Joan Laporta.
Grupul de suporteri intitulat "Som un Clan", care face parte din board, a prezentat pe rețelele de socializare câteva motive pentru care șefii catalanilor ar trebui să plece, cerând mobilizarea tuturor fanilor pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
"Laporta și conducerea lui trebuie să demisioneze din cauza:
❌ eșecurilor precum înregistrarea lui Dani Olmo și Pau Victor, care arată un management eronat, care afectează reputația și viitorul Barça.
💰 activelor vândute greșit, promisiunilor încălcate și unui model ipotecat.
⚠️ unei schimbări de direcție, care este urgentă pentru a proteja patrimoniul și valorile clubului.
Să ne mobilizăm pentru Barça pe care o merităm", au scris reprezentanții suporterilor, pe contul lor de X.

Ultima șansă a Barcelonei pentru înregistrarea lui Dani Olmo

Conform unor surse din interiorul clubului blaugrana, pe data de 3 ianuarie, reprezentanții Barcelonei vor putea aduce explicații suplimentare în speranța că Dani Olmo și Pau Victor vor putea să joace în continuare pentru catalani.
Cert este că Dani Olmo o poate părăsi gratis pe Barcelona dacă dorește, având o astfel de clauză în contract. Aceasta prevede că fotbalistul poate pleca liber de contract, în cazul în care contractul său nu este înregistrat pentru a doua parte a sezonului.
Totuși, agentul lui Olmo, Andy Bara, a garantat faptul că mijlocașul își dorește să continue în lotul lui Hansi Flick și că nu va părăsi clubul pentru care a semnat până în 2030:
"Pot să anunț că decizia luată de Dani este de a rămâne la Barcelona. Nu luăm în considerare nicio altă opțiune sau club. Dani Olmo vrea să joace pentru Barcelona și dorința lui este foarte clară", a declarat impresarul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo