Știrile dimineții | Anunțul lui Simeone după "rușinea mondială" din derbyul cu Real Madrid. Ce i-a zis lui Courtois

Știrile dimineții | "Rușine mondială", titrează Marca, după ce Atletico Madrid - Real Madrid a fost întrerupt minute bune, după ce fanii gazdelor au aruncat cu obiecte în direcția lui Thibaut Courtois. Diego Simeone a condamnat atitudinea propriilor suporteri, dar a explicat că goalkeeperul belgian a provocat.

Courtois habla con Simeone tras el derbi

Credit imagine: Getty Images

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. Simeone îl arată cu degetul pe Courtois, după incidentele din derby

După doar câteva minute de la marcarea golului de 1-0 de către Real Madrid, partida a fost întreruptă din cauza fanilor lui Atletico, care au aruncat cu diverse obiecte pe teren, în direcția lui Thibaut Courtois. Portarul, care a jucat în trecut la echipa rojiblanco, le-ar fi făcut semne instigatoare suporterilor din peluza gazdelor după reușita lui Militao, iar aceștia au reacționat.
Centralul a întrerupt meciul, iar Diego Simeone a mers, alături de câțiva jucători, în fața fanilor pentru a le cere să se liniștească, astfel încât partida să nu fie suspendată.
"Cholo" a discutat inclusiv cu portarul belgian, iar la finalul confruntării a dezvăluit dialogul purtat cu fostul său elev, care acum apără tricoul blanco.
"I-am spus să fie calm. E limpede că nu avem nevoie de astfel de oameni în tribune, dar trebuie să fim atenți și la cei care pozează în victime. Puteți vedea când Courtois râde spre suporteri, îi provoacă. Eu înțeleg că au fost provocați, dar acest lucru nu justifică atitudinea lor", a spus Simeone.
Tehnicianul argentinian a făcut un apel de "pace" și a explicat că inclusiv el e responsabil pentru faptul că aduce tensiune în tribune, prin modul în care se manifestă pe margine.
"Clubul va lua o decizie în legătură cu cei care au aruncat, nu avem nevoie de acei oameni în tribună. Dar trebuie pedepsiți și cei care incită și aici mă includ inclusiv pe mine. Dacă noi, din teren, avem o atitudine provocatoare, cei din tribune cred că li se poate permite orice", a mai spus tehnicianul lui Atletico.
Meciul a fost în cele din urmă reluat, iar "galacticii" au fost egalați în prelungiri. "Los blancos" nu au mai obținut o victorie pe Civitas Metropolitano din septembrie 2022, când s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile lui Rodrygo și Valverde.
După derby-ul de aseară, Real Madrid are 18 puncte și este pe locul 2 în clasamentul din La Liga, la un punct de liderul Barcelona, iar Atletico ocupă a treia poziție a ierarhiei, cu 16 puncte.
Pentru campioana Spaniei urmează miercuri deplasarea la Lille din Champions League, iar apoi duelul cu Villarreal, în timp ce echipa lui Simeone va juca tot miercuri cu Benfica, iar în weekend o va înfrunta pe Real Sociedad.

2. George Puşcaş, dublă în Turcia

Atacantul român George Puşcaş a marcat primele sale goluri pentru nou-promovata Bodrumspor, care a învins-o pe Adana Demirspor cu scorul de 3-1, duminică, pe teren propriu, în etapa a şaptea a campionatului de fotbal al Turciei.
Puşcaş a punctat în minutele 13 şi 82, celălalt gol al gazdelor fiind reuşit de albanezul Taulant Seferi (54), care a ratat un penalty (min. 81).
Golul de onoare al oaspeţilor a fost semnat de Andreaw Gravillon (60). Puşcaş a fost titular şi a evoluat 86 de minute.
În alt meci, Eyupspor a întrecut-o pe Gaziantep cu 3-2, primul gol al oaspeţilor fiind reuşit de internaţionalul român Deian Sorescu (28). Pentru oaspeţi a mai înscris Emre Tasdemir (90+4). Pentru gazde au marcat Ahmed Kutucu (15), Emre Akbaba (65) şi Mame Thiam (79), care a ratat un penalty (45+1). Alexandru Maxim, care a primit un cartonaş galben în min. 41, a fost înlocuit în min. 59, iar Sorescu a fost schimbat în min. 83.
Bodrumspor ocupă locul 8, cu 9 puncte, iar Gaziantep se află pe 15, cu 4 puncte (un joc mai puţin).

3. România, două medalii de argint la Mondialele de gimnastică aerobică

România a obţinut două medalii de argint la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Pesaro (Italia), una pe echipe şi alta în proba de dans aerobic.
Vlăduţ Popa, Larisa Şuiu, Mara Dragomir, Claudia Ristea, Mădălin Boldea, Antonio Surdu, Darius Branda şi Daria Mihaiu au primit 17,550 puncte, fiind devansaţi în finala de la dans aerobic de Ungaria, care a fost notată cu 18,050 puncte. Podiumul a fost completat de Coreea de Sud, cu 17,500 puncte.
La individual masculin, Leonard Manta a ocupat locul al patrulea, cu 20,750 puncte, devansat de spaniolul Miquel Mane (21,750), japonezul Mizuki Saito (21,400) şi de italianul Davide Nacci (21,300).
În finala de la perechi mixte, Claudia Ristea şi Daniel Ţavoc s-au clasat pe şase, cu 19,750 puncte.
La grup, România (Vlăduţ Popa, Larisa Şuiu, Leonard Manta, Darius Branda, Daniel Ţavoc) a ocupat ultimul loc (opt) în finală, cu 18,777 puncte.
La Mondiale au participat 350 de sportivi din 37 de ţări, iar delegaţia României se întoarce de la Pesaro cu două medalii de argint şi patru calificări la Jocurile Mondiale de anul viitor, de la Chengdu.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo