Xabi Alonso începe reconstrucția în apărarea lui Real Madrid! Cine este al doilea fundaș din Premier League vizat, după Alexander-Arnold
Real Madrid va intra într-o nouă eră în sezonul viitor, odată cu sosirea lui Xabi Alonso pe banca tehnică. În aceeași măsură, gruparea blanco va începe o mică reconstrucție la nivelul lotului, în special pe plan defensiv, acolo unde madrilenii au ca țintă un nou fundaș din Premier League, după Trent Alexander-Arnold.
Cristian Romero și Micky van de Ven
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid își intensifică planurile de reconstrucție a defensivei în această vară, iar Cristian Romero, fundașul central de la Tottenham Hotspur, se află acum pe radarul clubului spaniol. În contextul în care Xabi Alonso este pregătit să preia banca tehnică de la Santiago Bernabeu, sosirea sa la Madrid fiind acum doar o chestiune de timp, conducerea madrilenă caută soluții solide pentru o apărare mai eficientă și competitivă în sezonul următor.
Potrivit publicației engleze The Sun, Cristian Romero, stoperul argentinian de la Spurs, pare a fi considerat de oficialii madrileni o piesă importantă în proiectul lui Xabi Alonso, jucătorul fiind recunoscut pentru agresivitatea sa controlată și calitățile de lider de care dă dovadă pe teren.
cristian romero este dorit de real madrid
Sursa anterior menționată notează faptul că Real Madrid a încercat să-l aducă pe argentinian încă din vara trecută, dar Tottenham a refuzat orice negociere.
Acest lucru s-ar putea schimba odată cu intrarea în perioada de mercato, argumentul fiind acela că Spurs traversează un sezon slab, echipa londoneză urmând a încheia stagiunea de Premier League puțin peste zona retrogradării. În acest moment, singura speranță a londonezilor se leagă de finala Europa League, care se va juca pe data de 21 mai, împotriva lui Manchester United, aceasta fiind singura șansă pentru ca una dintre cele două formații să facă uitate performanțele sub așteptări și să bifeze o prezență în Champions League în sezonul viitor.
Între timp, Real Madrid este aproape de a-l aduce pe Trent Alexander-Arnold de la Liverpool, însă conducerea este conștientă că acesta nu va fi suficient pentru a întări defensiva. Mai mult, există îndoieli privind eficiența sa defensivă într-o echipă care aspiră la trofee majore. De aceea, aducerea unui fundaș central de top a devenit o prioritate absolută.
Xabi Alonso intenționează să implementeze un sistem cu trei fundași centrali, asemeni celui folosit până acum la Leverkusen, ceea ce sporește nevoia de transferuri în compartimentul defensiv. În acest context, o tripletă formată din Romero, Rudiger și Asencio, la care se adaugă și varianta Eder Militao, revenit după accidentare, ar putea oferi stabilitatea necesară pentru un sezon mult mai solid pe plan intern și european.
Rămâne de văzut dacă Real Madrid va reuși să obțină semnătura fundașului argentinian, dar cert este că Romero va fi unul dintre punctele principale de interes în perioada de transferuri. Una dintre formațiile interesate de aducerea sa este chiar rivala din oraș a "galacticilor", Atletico Madrid.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)