Xabi Alonso, prezentat oficial la Real Madrid! Primele declarații ale noului antrenor "blanco"

Xabi Alonso a devenit oficial antrenorul celor de la Real Madrid. Fostul jucător "blanco" a semnat astăzi contractul valabil pe 3 sezoane și a susținut prima conferință de presă ca nou tehnician al grupării de pe Santiago Bernabeu.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Real Madrid și-a prezentat astăzi noul antrenor. La doar două zile de la ultimul meci al lui Carlo Ancelotti, madrilenii au organizat evenimentul care l-a avut în prim plan pe Xabi Alonso, cel care a semnat pentru următoarele 3 sezoane alături de fosta sa echipă de club.
Ajuns pe Santiago Bernabeu de la Bayer Leverkusen, Alonso știe că așteptările sunt enorme la cel mai titrat club al Spaniei: "E normal ca așteptările să fie extrem de ridicate și trebuie să accept această provocare. Totuși, este o provocare frumoasă și vrem să facem lucruri care să încânte fanii Realului și nu numai. De asta sunt aici", a declarat Alonso, citat de Marca.
Antrenorul de 43 de ani are un plan concret pentru fiecare jucător în parte și își dorește ca, sub conducerea sa, fiecare să ajungă la potențialul maxim: "Mereu vrem să creștem. Lotul este foarte bun și nu vin cu cereri, ci cu ideea de a crește împreună. Abia aștept să lucrez alături de ei.
Am analizat jocul echipei, cum au evoluat jucătorii, și voi folosi aceste date pentru a-mi crea o idee. Ca antrenori, depindem de jucători, iar aceștia sunt de cel mai înalt nivel. Provocarea este să construim o echipă, să scoatem la iveală potențialul jucătorilor", a adăugat acesta.
Citește și:

Xabi Alonso, prezentat oficial la Real Madrid

Alonso a confirmat faptul că se gândește să schimbe sistemul de joc al Realului. Acesta este cunoscut pentru formația 3-4-3 cu care a făcut performanțe uriașe la Leverkusen: "Fotbalul din ziua de astăzi cere flexibilitate și dinamică, necesită multă mișcare. Am o idee despre cum vreau să jucăm, iar sistemul poate să se schimbe. Vreau ca echipă să transmită emoție și energie să joace ambițios și să se conecteze cu fanii", a continuat Alonso.
Acesta a fost întrebat și despre Kylian Mbappe și Vinicius Jr., care vor să joace pe aceeași poziție, cea de aripă stângă: "Suntem norocoși să avem jucători de acest nivel. Ei fac diferența și noi trebuie să scoatem tot ce e mai bun din ei. Am idei". Totodată Alonso a vorit și despre Rodrygo, despre care se spune că ar putea să o părăsească pe Real în această vară: "Este jucătorul Realului și vom avea o conversație alături de el. E un fotbalist spectaculos și vom avea nevoie de el", a încheiat acesta.
Xabi Alonso își va începe aventura la Real Madrid devreme, la Campionatul Mondial al Cluburilor. Formația madrilenă debutează în noua competiție organizată de FIFA pe 18 iunie, împotriva lui Al Hilal, vicecampioana Arabiei Saudite. În grupa Realului se mai regăsesc RB Salzburg și Pachuca.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo