Andrei Rațiu a devenit cel mai bine plătit jucător de la Rayo Vallecano! Cât încasează fundașul român

Andrei Rațiu a semnat acum câteva zile prelungirea contractului cu Rayo Vallecano, noul angajament fiind scandent în 2030. Fundașul român a avut parte și de o creștere salarială, devenind cel mai bine plătit jucător din lotul spaniolilor, la egalitate cu Florian Lejeune, Luiz Felipe, Augusto Batalla, Isi Palazon și Alvaro Garcia.

Messi a dat recital cu gol și 3 assist-uri în victoria cu 4-0 a lui Inter Miami cu FC Cincinnati

Sursa video: SNTV

Andrei Rațiu este jucătorul lui Rayo Vallecano din vara anului 2023, când a fost transferat de la Huesca pentru 500.000 de euro. Până în această vară, românul era deținut în coproprietate cu Villarreal, însă Rayo a decis să cumpere cele 50 de procente în vară, în schimbul a 5 milioane de euro.
Acum câteva zile, oficialii clubului madrilen au anunțat că românul și-a prelungit contractul pentru încă două sezoane, respectiv până în 2030. Cel mai probabil, clauza de reziliere a lui Andrei Rațiu a crescut, dar deocamdată nu au apărut informații cu privire la noua valoare a acesteia. Până acum, cluburile care îl doreau pe român trebuiau să achite 25 de milioane de euro.
Și salariul lui Rațiu a crescut semnificativ. Dacă până acum, tricolorul încasa 700.000 de euro net pe an, acum va primi 1 milion de euro net pe an, atingând astfel limita salarială de la Rayo, scrie as.ro.
Andrei Rațiu a devenit astfel cel mai bine plătit jucător din lotul spaniolilor, la egalitate cu Florian Lejeune, Luiz Felipe, Augusto Batalla, Isi Palazon și Alvaro Garcia.

Andrei Rațiu a contribuit în performanța istorică reușită de Rayo Vallecano

Andrei Rațiu s-a format la Villareal și a evoluat de-a lungul carierei la Villareal C, Villareal B, Villareal, ADO Den Haag, Huesca și Rayo Vallecano. De când a semnat cu Rayo, fotbalistul cu două goluri și 36 de selecții în naționala României a bifat patru reușite și patru pase decisive în 67 de partide.
Finalul de sezon precedent a găsit-o pe Rayo Vallecano pe loc de Conference League, performanța istorică la care a contribuit în mod evident și Andrei Rațiu.
Echipa din Villa de Vallecas a evoluat în trecut doar o singură dată în cupele europene, în stagiunea 2000/2001 a Cupei UEFA (actuala Europa League). Atunci, Rayo a fost eliminată în sferturi de Alaves, după ce anterior reușise să treacă pe Constel-lacio Esportiva (Andorra), Molde (Norvegia), Viborg (Danemarca), Lokomotiv Moscova (Rusia) și Bordeaux (Franța).
În actualul sezon de Conference League, Rayo Vallecano a obținut șapte puncte în primele trei etape, iar în runda secundă Andrei Rațiu a marcat în minutul 90+13 de la punctul cu var.
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo