Andrei Rațiu pune punct unui weekend fabulos al românilor! Fundașul lateral, decisiv în victoria lui Rayo

După ce mai mulți fotbaliști români au marcat și au oferit pase de golîn acest final de săptămână, acum i-a venit rândul lui Andrei Rațiu să fie decisiv. Românul a contribuit la unicul gol al partidei câștigate de Rayo Vallecano, scor 1-0, pe terenul lui Real Sociedad.

Andrei Rațiu

Credit imagine: Getty Images

Finalul de săptămână a fost unul nemaipomenit pentru stranieri, iar prestațiile lor vin chiar înaintea meciurilor echipei naționale cu Moldova și Austria.
Startul l-a dat Valentin Mihăilă, vineri, când a marcat un gol de la mijlocul terenului, în meciul câștigat de Rizespor, scor 5-2, cu Antalyaspor. Mai apoi, sâmbătă, atât Ianis Hagi, cât și Dennis Man au contribuit la două goluri. Amândoi au bifat o reușită și o pasă decisivă, iar astăzi alți doi români au înregistrat lucruri notabile.
Intrat pe teren în minutul 67, la scorul de 2-2, Răzvan Marin a marcat golul de 3-2 al meciului câștigat de AEK Atena cu Kifisia, în minutul 90+2, de la punctul cu var, iar Andrei Rațiu a pus punct unui weekend fabulos.
  • În plus, Vlad Dragomir a marcat pentru Pafos, iar Rareș Ilie a oferit o pasă decisivă în partida câștigată de Empoli.
În această seară, Rayo Vallecano s-a deplasat pe terenul lui Real Sociedad. Ambele formații acumulaseră doar câte cinci puncte în primele șapte etape, astfel că meciul a fost unul de o importanță maximă, cele două echipe căutând victoria.

Andrei Rațiu, pasă decisivă la unicul gol al meciului

Partida părea că se îndreaptă spre un rezultat de egalitate, dar Rayo Vallecano a dat lovitura pe final, câștigând cu scorul de 1-0.
În minutul 84, portarul lui Rayo Vallecano i-a trimis mingea lui Andrei Rațiu. Fundașul dreapta i-a pasat unui adversar și a plecat în viteză spre poarta lui Real Sociedad, începând un șprint chiar lângă careul propriu!
Mingea a revenit la internaționalul român, care l-a găsit perfect pe Pacha în careu, uruguayanul învingându-l pe portarul lui Real Sociedad cu o execuție sigură.
Astfel, Rayo Vallecano s-a impus la limită, cu 1-0, ajungând la opt puncte și urcând pe poziția a 14-a. De cealaltă parte, Real Sociedad a rămas cu 5 puncte și se află pe locul al 19-lea, penultimul, la egalitate cu Mallorca, "lanterna roșie".

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo