Arbeloa a anunțat când revine Mbappe, care a fost doar rezervă în meciul cu Real Sociedad! Care e starea francezului
Real Madrid s-a impus aseară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în fața celor de la Real Sociedad, într-un meci contând pentru cea de-a 24-a etapă din La Liga. Kylian Mbappe a fost doar rezervă în partida de pe Camp Nou, la finalul căreia antrenorul Alvaro Arbeloa a vorbit despre starea medicală a francezului.
"Fotbalul mi-a dat multe și încă îmi dă"
Sursa video: Eurosport
Real Madrid a învins-o aseară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, pe Real Sociedad, într-un meci contând pentru cea de-a 24-a etapă din La Liga, la finalul căruia "galacticii" au urcat pentru moment pe locul 1 în clasament.
Gonzalo Garcia, Federico Valverde și Vinicius Junior, care a transformat două penalty-uri, au fost marcatorii echipei blanco, care a ajuns la 60 de puncte, având cu două mai mult decât Barcelona, care are însă un meci în minus.
Kylian Mbappe a fost doar rezervă la partida cu Real Sociedad, după ce a ratat mai multe antrenamente de-a lungul acestei săptămâni. Francezul a simțit unele dureri după ultimul său meci, cu Valencia, iar staff-ul a preferat să-l menajeze.
La finalul duelului de aseară, antrenorul lui Real Madrid a oferit noi informații despre starea atacantului său. Alvaro Arbeloa a anunțat că Mbappe se simte bine și că va reveni pe teren săptămâna viitoare, în primul meci al dublei cu Benfica din play-off-ul Champions League.
"Mbappe depune mari eforturi în privința disconfortului resimțit, însă azi am preferat să nu riscăm, astfel încât la Lisabona să poată fi titular", a declarat Alvaro Arbeloa, citat de Marca.
Duelul cu Benfica este programat marți seară, de la ora 22:00. Ulterior, "galacticii" vor juca în weekend, în deplasare, cu Osasuna în campionat.
Programul meciurilor din play-off-ul Champions League
Marți, 17 februarie
Galatasaray - Juventus
Benfica - Real Madrid
Dortmund - Atalanta
Monaco - PSG
Miercuri, 18 februarie
Qarabag - Newcastle
Bodo/Glimt - Inter
Club Brugge - Atletico Madrid
Olympiacos - Leverkusen
Toate meciurile din fazele eliminatorii ale Champions League vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
4
1
Real Sociedad
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4104.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)