Barcelona - Atletico Madrid se joacă în decembrie, într-o marți seara! De ce a fost devansat meciul programat inițial în 2026
Oficialii La Liga au stabilit ieri programul unei etape de la finalul lunii decembrie, concentrându-se și asupra unei runde din ianuarie, când Real Madrid, Barcelona, Atletico și Athletic Bilbao vor juca în Supercupa Spaniei. Duelurile acestora din campionat au fost mutate în decembrie, urmând a se juca în timpul săptămânii.
FCSB, ALL IN pentru Cupa României! De ce nu trebuie să o subestimeze pe Gloria Bistrița
Sursa video: Eurosport
Oficialii La Liga au stabilit ieri programul celei de-a 14-a etape din sezonul 2025/26, o rundă care se va juca la finalul lunii noiembrie. Meciurile au fost împărțite pe parcursul a 4 zile, de vineri până luni, printre dueluri remarcându-se Barcelona - Alaves, Atletico - Oviedo și Girona - Real Madrid.
Totodată, organizatorii campionatului Spaniei au anunțat aseară și faptul că două partide din cea de-a 19-a etapă se vor juca în avans, la începutul lunii decembrie. Este vorba despre duelurile Barcelona - Atletico Madrid și Athletic Bilbao - Real Madrid.
Aceste meciuri au fost devansate pentru că runda a 19-a ar urma să se joace în perioada în care cele 4 echipe vor fi angrenate în Supercupa Spaniei. Astfel, cele două partide vor avea loc mai devreme.
Barcelona - Atleti se va juca marți seară, pe 2 decembrie, de la ora 22:00 (ora României), iar "galacticii" îi vor înfrunta pe cei de la Athletic Bilbao pe 3 decembrie, de la ora 20:00 (ora României).
Barcelona, cea mai titrată echipă în Supercupa Spaniei
Meciurile din Supercupa Spaniei se vor disputa în perioada 7-11 ianuarie 2026, la Jeddah, în Arabia Saudită, iar Atleti și Real Madrid se vor duela în penultimul act. În cealaltă semifinală, vor sta față în față Barcelona și Athletic Bilbao, iar învingătoarele vor lupta pentru trofeu.
Anul trecut, Real Madrid și Barcelona și-au disputat finala Supercupei Spaniei, catalanii obținând trofeul după o victorie cu 5-2 în fața marilor rivali. În semifinale, cele două echipe trecuseră de Mallorca, respectiv Athletic Bilbao.
Echipa lui Hansi Flick are cele mai multe trofee din istorie, câștigând Supercupa de 15 ori. Real Madrid are în palmares 13 Supercupe, în timp ce Athletic Bilbao și-a adjudecat trofeul de 3 ori, cel mai recent în 2021, iar Atleti de două ori, ultima dată în 2014.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)