Barcelona, la 9 puncte de Real Madrid după victoria cu Espanyol! Lamine Yamal a doborât un nou record
Barcelona a câștigat în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, derby-ul cu Espanyol, meci contând pentru cea de-a 31-a etapă din La Liga. Ferran Torres, cu o dublă, Lamine Yamal și Marcus Rashford au adus victoria echipei lui Hansi Flick, care s-a distanțat la 9 puncte în fruntea clasamentului din campionatul Spaniei, profitând de pasul greșit făcut ieri de Real Madrid.
Ferran Torres a marqué contre l'Espanyol.
Credit imagine: Getty Images
Barcelona s-a impus în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în derby-ul cu Espanyol, meci contând pentru cea de-a 31-a etapă din La Liga.
Jucătorii lui Hansi Flick, care veneau după un eșec cu 2-0 pe Camp Nou cu Atletico Madrid, în manșa tur a sferturilor de finală din Champions League, au deschis scorul foarte rapid.
În minutul 9, Ferran Torres a înscris cu capul la vinclul din stânga porții, după o centrare perfectă din corner a lui Lamine Yamal. Cei doi au colaborat, peste doar 16 minute, și la cel de-al doilea gol al gazdelor.
În minutul 25, Yamal i-a pasat în careu lui Torres, care l-a învins pe portarul Marko Dmitrovic cu un șut la colțul din stânga jos al porții. Lamine Yamal, care a dat două assist-uri în această seară, a fost la prezența cu numărul 100 în La Liga, fiind cel mai tânăr fotbalist care atinge această bornă, la 18 ani și 272 de zile.
După pauză, Torres a mai trimis o dată mingea în plasă, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Peste doar două minute, oaspeții au redus din diferența de pe tabelă. În minutul 56, Pol Lozano a preluat mingea respinsă greșit în careu și a trimis-o precis în stânga porții lui Joan Garcia.
Gazdele nu s-au lăsat egalate, iar în ultimele minute de joc au modificat de încă două ori tabela. Mai întâi, în minutul 87, Lamine Yamal și-a trecut numele pe lista marcatorilor, înscriind în poarta goală, după un șut deviat.
Ulterior, scorul final al derby-ului a fost stabilit în minutul 89, când Marcus Rashford a preluat pasă foarte bună dată de Frenkie de Jong și a șutat la colțul din dreapta jos al porții.
În urma acestui rezultat, Barcelona a ajuns la 79 de puncte în fruntea clasamentului din La Liga, având un avans de 9 puncte în fața lui Real Madrid, care nu a mai câștigat de două etape în campionat. De cealaltă parte, Espanyol se află pe cea de-a 10-a poziție a ierarhiei, cu 38 de puncte.
În următoarea etapă din La Liga, echipa lui Hansi Flick va juca acasă cu Celta Vigo, în timp ce formația lui Manolo Gonzalez o va înfrunta în deplasare pe Rayo Vallecano. Până la aceste partide, Barcelona se va deplasa la Madrid marți seară, pentru returul cu Atleti din sferturile de finală ale Champions League.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
4
1
RCD Espanyol
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4238.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)