Barcelona, o nouă "remontada" în fața lui Atletico! Raphinha, primul gol după accidentare
Publicat 03/12/2025 la 00:04 GMT+2
FC Barcelona a obținut o victorie extrem de importantă în derby-ul cu Atletico Madrid, de pe Camp Nou. Catalanii s-au impus cu 3-1, după ce fuseseră conduși din minutul 19. Raphinha și Dani Olmo au întors scorul, după care Ferran Torres a risipit emoțiile pe final. Trupa "blaugrana" își consolidează primul loc în La Liga, punând presiune pe Real Madrid, care joacă miercuri cu la Bilbao.
Raphinha
Credit imagine: Getty Images
Trupa lui "Cholo" Simeone a început excelent meciul de pe Camp Nou, deschizând scorul în minutul 19. Alejandro Baena a scăpat spre poarta lui Joan Garcia la limita offside-ului, iar jucătorul adus în această vară de la Villarreal a marcat cu o scăriță pentru 1-0.
Catalanii au reușit să revină în joc datorită lui Raphinha, care a marcat primul său gol de la revenirea de după accidentare. Brazilianul a fost servit ideal de Pedri, la rândul său refăcut după o problemă medicală. Atacantul a trecut de Oblak și a marcat în poarta rămasă goală, în minutul 26.
Formația lui Flick putea să treacă în avantaj destul de repede, după ce Pablo Barrios l-a faultat pe Dani Olmo în careu, însă Robert Lewandowski a avut o execuție halucinantă. Polonezul a fost intimidat de Oblak, iar șutul său a trecut metri buni peste transversală.
Barcelona, "remontada" în fața lui Atletico
Catalanii au reușit, totuși, să răstoarne scorul în minutul 65. Dani Olmo l-a învins pe Oblak din interiorul careului, după o combinație de efect cu Lewandowski. Mijlocașul spaniol s-a accidentat marcând pentru 2-1 și a fost schimbat imediat cu Marcus Rashford.
În minutul 79, Thiago Almada a irosit o șanu uriașă de egalare. Argentinianul a înșirat doi fundași adverși și pe Joan Garcia, doar pentru a șuta mult în afara cadrului porții. Marcus Rashford a fost pe cale să risipească emoțiile cu șutul său din minutul 93, însă Oblak a avut o intervenție excelentă, cu piciorul. Într-un final, Ferran Torres a marcat pentru 3-1 la ultima fază, la capătul unei acțiuni superbe.
Cu această victorie obținută în derby-ul etapei a 15-a, FC Barcelona își menține prima poziție în La Liga, distanțându-se la 4 puncte de Real Madrid. Trupa "blanco" va avea ocazia de a reveni la un singur punct în spatele campioanei cu o victorie miercuri, pe terenul lui Athletic Bilbao. De cealaltă parte, Atletico rămâne pe locul 4, în spatele lui Villarreal.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
3
1
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
Promo
Promo