Barcelona, o nouă victorie convingătoare în La Liga! 16 goluri în 5 partide pentru catalani

Barcelona își continuă parcursul aproape perfect din La Liga, egalul de pe terenul lui Vallecano, de la finalul lui august rămânând singurul pas greşit. Catalanii s-au impus duminică seară cu 3-0 în faţa lui Getafe, graţie unei duble a lui Ferran Torres şi a unei reuşite a lui Dani Olmo.

Ferran Torres

Credit imagine: Getty Images

Fără Lamine Yamal, încă nerefăcut după ce a fost forţat la naţională şi cu Rashford, eroul duelului din UCL cu Newcastle, doar pe banca de rezerve, formaţia lui Flick nu avea în faţă un meci uşor. Asta pentru că Getafe obţinuse nu mai puţin de 4 remize contra catalanilor, din 2022 până în prezent, două dintre cele 3 victorii ale Barcelonei în acest interval fiind la limită, 1-0.
Dar campioana Spaniei şi-a turat motoarele şi are un lot excepţional, astfel că nicio absenţă nu pare să perturbe mecanismul lui Hansi Flick. Cu Ferran Torres într-o formă de zile mari, gazdele au condus cu 2-0 la pauză. Reuşita a doua a fost una de manual al contra-atacului: Raphinha plecat din propria jumătate, evitând la limită off-sideul, pentru ca apoi să îl găsească perfect pe fostul atacant de bandă al lui City. Acesta, din 17 metri, l-a păcălit din gleznă pe portarul advers, ieşit să închidă unghiul, trimițând elegant în partea cealaltă.

Ferran Torres şi Raphina, cifre impresionante pentru Barcelona

Sub comanda lui Flick, Ferran Torres a ajuns la 23 de goluri în 51 de partide. În mandatul lui Xabi, ibericul punctase de 26 de ori pentru formaţia blaugrana, dar în de peste două ori mai multe meciuri (113). De notat că el a fost aproape de hat-trick, şutul său din minutul 43 întâlnind transversala.
Cu pasa decisivă de la golul 2, Raphinha a ajuns la 47 de assisturi în 150 de meciuri pentru Barcelona, în toate competițiile. În acest interval, doar doi fotbalişti din top 5 campionate din Europa şi-au servit colegii cu mai multă promptitudine: Salah (54 de assisturi) şi De Bruyne (53).
Cu un avans de două goluri la pauză, Flick şi-a permis să îl odihnească pe Raphinha, cel mai bun jucător din sezonul trecut, dar intrarea lui Rashford a adus şi mai multă viteză în atacul trupei catalane.
Englezul a creat faza golului 3, pasând decisiv pentru Dani Olmo, iar în minutul 68 a prins un şut ca din tun, permiţându-i goalkeeperului advers să se remarce o dată în plus.
Pe final, catalanii nu au mai forţat, fiind mulţumiţi cu rezultatul de pe tabelă, deși în prelungiri Rashford a trecut pe lângă 4-0. Au preferat să își salveze energia pentru partidele următoare, pentru că se anunţă o perioadă extrem de aglomerată pentru trupa blaugrana: joi va merge la Oviedo, în etapa intermediară, în weekendul următor va primi vizita lui Real Sociedad, pentru ca apoi pe Montjuic să sosească PSG, "regina Europei", pentru al doilea meci din grupa UCL.
În clasamentul din La Liga, formaţia lui Hansi Flick se menţine pe doi, cu 14 puncte după 5 etape, la două lungimi în spatele rivalei Real Madrid, care are punctaj maxim. Barcelona se poate lăuda cu cel mai bun atac (16 goluri marcate) şi a doua cea mai bună defensivă (3 goluri încasate).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo