Barcelona obține a 6-a victorie consecutivă în La Liga, după un "thriller" de 8 goluri cu Betis! Catalanii își mențin primul loc în fața Realului
Publicat 06/12/2025 la 21:33 GMT+2
FC Barcelona a obținut o victorie mare pe terenul celor de la Betis. Catalanii s-au impus cu un spectaculos 5-3 în fața andaluzilor, la capătul unui meci pe care l-au început cu gol primit. Ferran Torres a fost omul meciului cu un hattrick marcat în prima repriză. Conducând cu 5-1 în minutul 60, oaspeții au încasat două goluri care au adus unele emoții pe final.
Ferran Torres
Credit imagine: Getty Images
Gazdele au dat lovitura pe La Cartuja încă din minutul 6. Antony l-a învins pe Joan Garcia din doar câțiva metri. Mingea ajungea la brazilian, după un șut blocat al lui Pablo Fornals, iar acesta s-a aflat la limita offside-ului.
Catalanii nu au pierdut timpul și au reușit să întoarcă scorul în doar 7 minute. Ferran Torres a egalat în minutul 11 cu o execuție de vârf veritabil din fața porții, în urma centrării lui Jules Kounde. Internaționalul spaniol a făcut "dubla" într-un interval de doar două minute. Acesta a marcat cu un voleu din centrarea tânărului Roony Bardghji.
Același suedez și-a trecut în cont primul gol în tricoul Barcelonei, în minutul 31. Acesta a fost lansat de Pedri, iar șutul său la colțul scurt nu a putut fi apărat de Alvaro Valles. Repriza s-a încheiat cu un nou gol al lui Ferran, care și-a trecut în cont hattrick-ul în urma unui șut deviat, din afara careului.
Barcelona, 6 victorii consecutive în La Liga
Barcelona a primit și o lovitură de la 11 metri la trecerea primei ore de joc, în urma unui henț în careu al lui Marc Bartra. Penalty-ul a fost transformat de Lamine Yamal, care a îndeplinit un rol de "decar" în acest meci de la Sevilla.
Pe finalul meciului, Betis a marcat golul de onoare prin Diego Llorente. Fundașul spaniol a înscris la capătul unui corner, în minutul 85. Gazdele au mai reușit să marcheze o dată, în minutul 90. Cucho Hernandez a transformat un penalty comis de Kounde.
Aceasta este a 6-a victorie consecutivă a Barcelonei în La Liga. Catalanii au câștigat fiecare meci de la El Clasico încoace. Formația antrenată de Hansi Flick își menține poziția de lider și după etapa cu numărul 15, fiind în acest moment la 4 puncte de Real Madrid, care va juca mâine împotriva Celtei Vigo, pe teren propriu.
Meciuri asemănătoare
Real Betis
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4102.png)
3
5
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
Promo
Promo