Barcelona plătește scump victoria de la Oviedo! Alți 2 titulari, indisponibili pentru duelul cu PSG din Liga Campionilor
Publicat 26/09/2025 la 20:44 GMT+3
Hansi Flick a mai pierdut doi jucători în perspectiva meciului startului de sezon, împotriva lui PSG. Barcelona a făcut "remontada" la Oviedo, dar a pierdut doi titulari care vor reprezenta indisponibilități importante în meciurile viitoare.
Raphinha
Credit imagine: Getty Images
FC Barcelona a obținut victoria cu numărul 5 din acest sezon de La Liga. Elevii lui Hansi Flick s-au impus pe terenul nou-promovatei Real Oviedo, după ce gazdele au intrat cu avantaj la pauză. Totuși, catalanii nu și-au pierdut cumpătul, revenind în a doua repriză și câștigând partida cu 3-1.
Totuși, această victorie este plătită scump de echipa "blaugrana". Joan Garcia și Raphinha s-au accidentat în timpul meciului de joi, iar cei doi vor rata meciul cu PSG din a doua etapă a Ligii Campionilor, care se va disputa miercuri, pe 1 octombrie.
Raphina s-a accidentat primul în meciul din etapa intermediară. Brazilianul a cerut schimbarea în minutul 65, după ce a simțit disconfort. Acesta a fost tratat pe banca de rezerve, iar analizele amănunțite de vineri confirmă faptul că acesta a suferit o accidentare la coapsă, care îl va ține departe de teren în jur de trei săptămâni, notează Mundo Deportivo.
Pe lângă meciul cu PSG, de pe teren propriu, Raphinha va mai lipsi la partide din La Liga împotriva formațiilor Real Sociedad și Sevilla. Acesta este așteptat să revină după următoarea pauză internațională și să fie apt pentru primul El Clasico al sezonului, de pe 26 octombrie.
Citește și:
Raphinha și Joan Garcia, out pentru duelul cu PSG
De cealaltă parte, portarul Joan Garcia nu a scăpat fără operație. Acesta s-a accidentat tocmai la ultima fază a partidei de joi, iar testele au arătat că acesta a suferit o accidentare la menisc și va fi operat în cel mai scurt timp. Din fericire, această accidentare nu este una foarte serioasă, Garcia putând să revină pe teren în 5-6 săptămâni.
Din păcate pentru Flick, noul său portar va rata El Clasico, iar Wojciech Szczesny va reveni între buturile Barcelonei, după ce polonezul și-a făcut treaba excelent de-a lungul sezonului trecut, înlocuindu-l pe accidentatul Marc-Andre ter Stegen.
Astfel, Raphinha și Joan Garcia se alătură altor jucători importanți ai Barcelonei, care nu vor fi prezenți la duelul cu PSG, precum Fermin Lopez sau Gavi. Într-o notă pozitivă pentru catalani, Lamine Yamal și Alejandro Balde s-au antrenat vineri la capacitate maximă alături de echipă și sunt așteptați să joace în meciul cu Real Sociedad din weekend.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Oviedo
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4819.png)
1
3
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
Promo
Promo