Barcelona se desparte de 5 jucători cheie la finalul sezonului! Fotbaliștii care nu mai sunt doriți în lotul lui Flick

Barcelona se apropie de câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv în La Liga, dar catalanii au fost eliminați în sferturile de finală ale Champions League, iar conducerea vrea să facă mai multe schimbări în lot. Conform presei din Spania, 5 fotbaliști vor fi lăsați să plece la finalul sezonului, printre aceștia remarcându-se Marcus Rashford și Robert Lewandowski.

Robert Lewandowski, Marcus Rashford (Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

Barcelona este foarte aproape de a-și adjudeca cel de-al doilea titlu consecutiv în La Liga, având un avans de 9 puncte în fața celor de la Real Madrid în clasamentul din campionat, cu 7 etape înainte de finalul stagiunii.
Cu toate astea, echipa lui Hansi Flick a fost eliminată în sferturile de finală ale Champions League, după ce a pierdut cu scorul general de 3-2 în fața lui Atletico Madrid, echipă care i-a eliminat pe catalani și în semifinalele Cupei Spaniei, scor general 4-3.
În aceste condiții, jurnaliștii de la Marca au anunțat că oficialii clubului blaugrana se pregătesc să facă mai multe schimbări în lot, gândindu-se să-și lase să plece "5 jucători cheie", care se află la finalul "unui ciclu în cadrul echipei".
Unul dintre ei este Marcus Rashford, care putea fi cumpărat definitiv de la Manchester United pentru 32 de milioane de euro. Deși s-a spus inițial că șefii Barcelonei ar fi interesați să-l păstreze, cei de la Manchester United nu au fost dispuși să accepte propunerea de renegociere a sumei de transfer.
Catalanii nu vor să plătească taxa stabilită în momentul împrumutului, astfel că l-ar putea trimite pe Rashford înapoi în Anglia la vară. Fotbalistul nu are șanse prea mari să continue pe Old Trafford.
Un alt fotbalist de care Barcelona ar vrea să se despartă este Robert Lewandowski, care se află în ultimele luni de contract. Deși polonezul și-ar fi dorit o prelungire a înțelegerii, sursa citată menționează că "vârsta lui Lewandowski și problemele fizice recente" i-au determinat pe șefii campioanei Spaniei să-l lase să plece.

5 fotbaliști de la Barcelona, OUT

De asemenea, pentru că au nevoie să "elibereze spațiu financiar", cei de la Barcelona ar fi dispuși să renunțe și la jucători cu salarii mari. Unul dintre aceștia este Frenkie de Jong, care ar încasa aproape 400.000 de euro pe săptămână.
Nu în ultimul rând, pe lista fotbaliștilor care s-ar putea despărți de clubul blaugrana la finalul acestui sezon se află și Andreas Christensen, al cărui contract va expira la vară, fără planuri pentru o prelungire, dar și Marc Casado.
Acesta din urmă mai are doi ani de contract cu catalanii, dar nu prinde suficiente minute. Mijlocașul nu s-a integrat în echipă la fel de bine ca alți absolvenți ai academiei La Masia și ar putea fi forțat să-și găsească o nouă provocare.
Până la finalul acestui sezon, Barcelona le va mai înfrunta pe Celta Vigo, Getafe, Osasuna, Real Madrid, Alaves, Betis și Valencia. Meciul cu echipa lui Ionuț Radu este programat miercuri seară, de la ora 22:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo