Diego Simeone, fără portari cu 4 zile înaintea partidei cu Getafe! Anunțul presei din Spania

Atletico Madrid o va înfrunta duminică seară, în deplasare, pe Getafe, într-un meci contând pentru cea de-a 13-a etapă din La Liga. Cu 4 zile înaintea partidei, presa din Spania a anunțat că Diego Simeone nu a avut niciun portar disponibil la antrenamentul de azi. Jan Oblak s-a accidentat la naționala Sloveniei și este incert pentru duelul din weekend.

"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă, iar fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.

Sursa video: Eurosport

Atletico Madrid va juca duminică seară, în deplasare, împotriva celor de la Getafe, într-un meci contând pentru cea de-a 13-a etapă din La Liga.
Înainte de reunirea completă a loturilor după pauza competițională din această perioadă, madrilenii au susținut astăzi un antrenament cu jucătorii reveniți deja în Spania. Presa iberică a anunțat că Diego Simeone a avut câteva absențe notabile.
Antrenorul echipei rojiblanco nu a putut să se bazeze pe niciun portar din lotul său, deși Jan Oblak s-a întors mai devreme de la naționala Sloveniei. Goalkeeper-ul s-a accidentat la zona lombară și a fost nevoit să revină la Madrid pentru a începe recuperarea.
Conform celor de la Mundo Deportivo, problema portarului nu este gravă, dar slovenul este incert pentru duelul de duminică seară cu Getafe.
Juan Musso, rezerva lui Oblak, nu a fost nici el disponibil pentru antrenamentul de azi, lipsind de la lot din motive personale. Jurnaliștii din Spania au anunțat, însă, că portarul argentinian nu se confruntă cu probleme medicale și va fi în lot în weekend.
În ceea ce-l privește pe cel de-al treilea portar de la Atleti, Lucas Esquivel, care a fost rezerva lui Oblak în absența lui Musso, acesta a avut o zi liberă în plus din cauză că a jucat pentru naționala U21 a Spaniei.
Diego Simeone a apelat la antrenamentul de astăzi la 3 portari de la Academie pentru a pregăti meciul cu Getafe. Sursa citată menționează că, dintre cei trei, Dani Rubio are cele mai mari șanse să fie în lotul de duminică, în cazul în care Oblak nu se recuperează la timp, Rubio mai fiind deja convocat de două ori până acum.

Gimenez, despre "tratamentul" lui Simeone pentru fiul său

Înainte de reunirea loturilor după pauza competițională din această perioadă, Jose Maria Gimenez a făcut câteva declarații, abordând printre altele un subiect care a fost intens dezbătut în presa din Spania.
Fundașul central a vorbit despre relația pe care Diego Simeone o are în vestiar cu fiul său, Giuliano, care este titular incontestabil la Atleti. Uruguayanul a confirmat că fotbalistul de 22 de ani nu are parte de vreun tratament preferențial, fiind tratat ca orice alt jucător.
"La vremea respectivă, au apărut și titluri despre faptul că este fiul lui Simeone, dar în vestiar nu este tratat astfel. Când Cholo vorbește cu el, nu îi vorbește ca fiului său. Este ceva care mă intrigă cu adevărat.
L-am întrebat odată pe Giuliano despre asta. E ciudat, dar ăsta este adevărul. Nu am simțit niciodată că i-a vorbit ca unui fiu pe teren. Poate că după aceea, merg să mănânce împreună, dar în vestiar, în timpul antrenamentelor, este doar unul dintre băieți", a declarat Gimenez.
Uruguayanul a subliniat și faptul că Giuliano Simeone a avut un progres extraordinar în acest sezon, ceea ce fundașul consideră că era de așteptat ținând cont de dedicarea și profesionalismul de care a dat dovadă și de munca depusă.
"Și Giuliano se antrenează la fel ca toți ceilalți. La final, ești fericit. Mai ales când vezi că munca grea dă roade. Devine din ce în ce mai clar. Ce se întâmplă acum este o recompensă pentru tot efortul pe care l-a depus atât de mult timp", a adăugat Jose Maria Gimenez.
Pentru madrileni urmează duminică seară, de la ora 19:30, duelul din deplasare cu Getafe, meci contând pentru cea de-a 13-a etapă din La Liga. În clasamentul din campionat, echipa lui Simeone se află pe locul 4, cu 25 de puncte.
"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă de la Miodrag Belodedici la Bogdan Stelea sau Gabriel Torje, Adrian Iencsi, Gigel Coman, Iulian Miu și Florin Bratu. Fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo