Fermin Lopez, convins de coechiperii de la Barcelona să o refuze pe Chelsea! "Toată lumea a vrut să rămân"
Fermin Lopez a fost aproape în această vară să se despartă de Barcelona, unde nu e prima variantă a lui Hansi Flick. Fotbalistul a fost dorit de Chelsea, dar mutarea nu s-a concretizat. Mijlocașul a dezvăluit ce l-a determinat să rămână pe Camp Nou și cum l-au convins coechipierii să nu plece.
Daniel Bîrligea, maraton de întrebări! Ce gust are pentru el un gol + De câte ori se visează marcând
Sursa video: Eurosport
Fermin Lopez a fost, în această vară, unul dintre fotbaliștii care s-ar fi putut despărți de Barcelona. Mijlocașul de 22 de ani a avut o ofertă în valoare de 50 de milioane de euro pe numele său de la Chelsea.
Oficialii Barcelonei au avut săptămâna trecută o ședință și au decis să nu-i dea drumul fotbalistului pentru mai puțin de 70 de milioane de euro și doar dacă acesta va cere să fie lăsat să plece.
Deși știe că nu e prima variantă pentru Hansi Flick nici pe postul de mijlocaș ofensiv, nici în flancul stâng al atacului, Fermin Lopez nu și-a dorit să plece de pe Camp Nou, iar mutarea nu a avut loc.
Acum, după încheierea perioadei de mercato, fotbalistul a dezvăluit cum a luat decizia de a rămâne la Barcelona. Pe lângă faptul că vrea să-și ducă înțelegerea cu catalanii la bun sfârșit, Lopez a mărturisit că a discutat cu mai mulți coechipieri, care l-au convins să îi refuze pe londonezi.
Fermin Lopez, convins de coechipieri să rămână la Barcelona
Printre fotbaliștii care l-au sfătuit pe Fermin Lopez să nu plece se numără Marc-Andre Ter Stegen, Raphinha și Pedri, mijlocașul dezvăluind că a avut sprijinul tuturor celor din vestiar pentru a rămâne, lucru pe care îl apreciază.
"Am avut câteva conversații cu unii dintre ei. Dar întreaga echipă m-a susținut foarte mult săptămâna aceasta și toată lumea a vrut să rămân și eu. Sprijinul din vestiar este apreciat.
Am avut destul de multe conversații, dar vă pot spune... Ter Stegen, de exemplu. Cu el, cu Ronald Araujo, cu Pedri... Cu destul de mulți jucători, de fapt. Și cu Raphinha.
Nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul. Sunt lucruri pe care nu le poți controla, dar da, mă văd îndeplinindu-mi promisiunea și sper să rămân mulți ani aici la Barcelona", a declarat Fermin Lopez, citat de Goal.
Mijlocașul de 22 de ani a jucat 75 de minute în primele etape ale noului sezon din La Liga, în care Barcelona a obținut două victorii și o remiză. Catalanii, care sunt pe locul 4 în ierarhie după 3 meciuri, vor juca în următoarea rundă, pe teren propriu, cu Valencia.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)