Hansi Flick, surprins de conflictele de la Real Madrid! Ce așteptări are de la jucătorii săi în El Clasico
Barcelona o va înfrunta duminică seară, de la ora 22:00, pe teren propriu pe Real Madrid, într-un meci contând pentru cea de-a 35-a etapă din La Liga. Înaintea partidei, Hansi Flick a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre așteptările pe care le are de la jucătorii săi în acest derby, dar și despre situația din cadrul lotului "galacticilor".
Hansi Flick ist seit Sommer 2024 Cheftrainer von Barca
Credit imagine: SID
Barcelona va juca duminică seară, de la ora 22:00, pe teren propriu împotriva celor de la Real Madrid, într-un meci contând pentru cea de-a 35-a etapă din La Liga.
Înaintea partidei, catalanii au un avans de 11 puncte în fruntea clasamentului din campionatul Spaniei, având nevoie de un singur punct în El Clasico pentru a-și adjudeca titlul.
Cu o zi înainte de derby-ul cu Real Madrid, Hansi Flick a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre așteptările pe care le are de la jucătorii săi, spunând că aceștia știu ce trebuie să facă pentru a-și adjudeca titlul chiar în fața marii rivale.
"Pentru mine, ceea ce trebuie să facem este să jucăm și să ne concentrăm pe fotbalul nostru. Am avut un sezon fantastic și vreau să văd același nivel și același stil mâine. Știu că tensiunea este mare. El Clasico este tot ce are mai bun de oferit fotbalul spaniol. Vrem să jucăm ca o echipă, ca un tot unitar. Nu mă concentrez pe altceva.
Obiectivul nostru este să câștigăm acasă. Avem o echipă fantastică, iar fanii ne susțin. Dar și pentru ei, pentru Real Madrid, este tot un El Clasico și toată lumea va da 100%. Ei vor să câștige. El Clasico este important pentru toată lumea.
Sunt concentrat pe acest meci, nu este un joc obișnuit. Este special pentru toți. Dar nu știu dacă este cel mai important. Este important pentru club, pentru fani, pentru jucători, pentru antrenori... vrem să câștigăm titlul, al doilea consecutiv. Nu este ceva normal să câștigi două campionate la rând. Știm exact cum vrem să jucăm", a declarat Hansi Flick.
Flick, surprins de conflictele dintre jucătorii lui Real Madrid
Antrenorul catalanilor a fost întrebat și despre situația tensionată de la Real Madrid, unde au existat mai multe conflicte între jucători în ultimele săptămâni. Tehnicianul german s-a arătat surprins, dar nu îngrijorat și a evidențiat atmosfera bună din cadrul echipei sale.
"Aici relația dintre toți jucătorii este fantastică, iar La Masia are o valoare specială datorită conexiunii pe care o au între ei. Clubul trebuie să continue această filosofie de dezvoltare a tinerelor talente. Nu voi spune că nu există conflicte.
Toți facem greșeli și suntem oameni, dar trebuie să știi cum să reacționezi. Sunt fericit cu echipa mea, vorbesc cu ei, îi ascult. Comunicarea este foarte bună și asta este important pentru munca noastră.
Cred că aceste lucruri se întâmplă peste tot în lume, nu este ceva specific doar lui Real Madrid. Am fost puțin surprins, dar nu sunt îngrijorat, pentru că nu este echipa mea", a mai spus Hansi Flick, citat de Marca.
Duelul dintre Barcelona și Real Madrid, contând pentru cea de-a 35-a etapă din La Liga, este programat duminică seară, de la ora 22:00.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
2
0
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)