Jurgen Klopp a pus o condiție specială pentru a semna cu Real Madrid! Starul pe care îl vrea OUT de pe Bernabeu

Real Madrid traversează o perioadă foarte complicată, iar Florentino Perez e gata să pună toate resursele în joc pentru a readuce clubul pe linia dorită. "Galacticii", care au fost huiduiți de către fani la meciul cu Levante de sâmbătă, își doresc să-l aducă pe banca tehnică pe Jurgen Klopp. Germanul ar fi pus o condiție clară pentru a semna, dorindu-și să scape de Vinicius Junior.

Alan Shearer: "Îmi place să fiu comentator mai mult decât să fiu expert în studio"

Sursa video: Eurosport

Real Madrid trece prin momente dificile, rezultatele obținute în ultimul an și jumătate nefiind pe măsura așteptărilor pentru un asemenea club. În sezonul precedent, clubul blanco nu a câștigat niciun trofeu important, ceea ce a dus la îndepărtarea lui Carlo Ancelotti și aducerea lui Xabi Alonso.
Antrenorul care a făcut minuni la Bayer Leverkusen nu a reușit să se impună pe Bernabeu și a fost dat afară după mai puțin de 8 luni, iar clubul a decis să meargă pe mâna lui Alvaro Arbeloa până la finalul stagiunii.
Ieri, la partida din campionat cu Levante, câștigată acasă de Real Madrid cu 2-0, "galacticii" au fost huiduiți de fani, care i-au cerut demisia lui Florentino Perez. Președintele madrilenilor speră, însă, să reușească să-l aducă pe banca tehnică pe Jurgen Klopp la finalul acestui sezon.
În această săptămână, presa internațională a anunțat că antrenorul german ar fi deschis negocierilor cu Real Madrid, urmând a pune însă anumite condiții, pe care conducerea clubului blanco pare hotărâtă să i le îndeplinească pentru a da una dintre cele mai mari lovituri din istoria fotbalului.
Deși inițial s-a vorbit doar despre faptul că Klopp își va dori transferul lui Erling Haaland, omul care a marcat 150 de goluri în 175 de meciuri jucate pentru Manchester City, jurnaliștii englezi au anunțat în acest weekend că antrenorul are planuri mult mai mari.

Klopp îl vrea pe Vinicius OUT de la Real Madrid

Conform celor de la TeamTalk, care citează publicații din Spania, fostul tehnician al lui Liverpool ar intenționa să remodeleze lotul lui Real Madrid, iar primul pas pe care ar vrea să-l facă ar fi eliminarea lui Vinicius Junior.
Brazilianul, care a fost lipsit de consistență în ultima perioadă, mai are contract cu "galacticii" până în 2027, dar Klopp ar vrea ca el să fie vândut în vara acestui an, în schimbul unei sume uriașe, pe care și-ar dori-o investită apoi în transferul lui Nico Williams.
Mai mult decât atât, antrenorul german i-ar fi solicitat lui Perez pentru a semna cu Real Madrid și un mijlocaș de organizare, preferatul lui Klopp în acest sens fiind Bruno Guimaraes, legitimat la Newcastle.
Rămâne de văzut dacă șefii clubului de pe Bernabeu îi vor îndeplini toate condițiile lui Jurgen Klopp și dacă antrenorul va semna. Cert este însă că, avându-i Haaland și Mbappe în atac și pe german pe bancă, plus ceva întăriri în defensivă, la Madrid s-ar crea premisele formării celui mai de temut dream-team din istoria fotbalului.
Doi fotbaliști români cu experiențe în 7 țări sunt protagoniștii unor interviuri de colecție. Golgheterul României din 2000, Marian Savu a jucat în Ucraina, Cipru și Ungaria și ne spune povestea sa luni de la ora 15 pe Eurosport 2. Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi marți și miercuri de la ora 15.00 pe Eurosport 2. Ambele interviuri realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo