Eurosport
Jurgen Klopp dezminte zvonurile despre preluarea lui Real Madrid! "Nu au sunat nici măcar o dată"
De
Publicat 24/03/2026 la 09:56 GMT+2
Jurgen Klopp, fostul antrenor al echipei engleze de fotbal FC Liverpool, a descris drept "prostii" speculațiile conform cărora va prelua conducerea formației spaniole Real Madrid în această vară, informează DPA.
Jurgen Klopp
Credit imagine: Getty Images
Tehnicianul german a demisionat de la FC Liverpool la finalul sezonului 2023/24, după nouă sezoane petrecute pe Anfield, iar de atunci îndeplinește rolul de șef al departamentului de fotbal global în cadrul Red Bull.
El nu a exclus o revenire în managementul fotbalistic în viitor, fiind asociat cu o posibilă revenire pe Anfield, pe fondul dificultăților succesorului său, Arne Slot, în al doilea sezon al acestuia pe banca tehnică a "cormoranilor".
Klopp, care a câștigat Liga Campionilor și titlul în Premier League cu FC Liverpool, a fost menționat și ca un candidat pentru postul de antrenor principal la Real Madrid, începând din vară, când ar urma să-l înlocuiască pe Alvaro Arbeloa.
"Dacă Real Madrid ar fi sunat, am fi auzit deja. Dar toate astea sunt prostii. Nu au sunat nici măcar o dată, nici măcar o dată. Agentul meu e acolo. îl puteți întreba. Nu l-au sunat nici pe el", a declarat Klopp cu ocazia unui eveniment care a avut loc la Munchen.
"Momentan nu mă gândesc la asta, din fericire nu am niciun motiv să mă gândesc. Pentru vârsta mea, sunt destul de avansat în viață, dar ca antrenor nu sunt complet terminat. Nu am ajuns la vârsta de pensionare. Cine știe ce se va întâmpla în următorii ani? Dar nu este nimic planificat", a mai spus Jurgen Klopp, citat de Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
3
2
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
Promo
Promo