Karim Benzema a identificat principala problemă a lui Real Madrid! "Antrenorul nu poate face nimic! Asta le lipsește"
Real Madrid a fost învinsă miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Manchester City, într-un meci contând pentru cea de-a șasea etapă a fazei ligii din Champions League. La finalul partidei, mulți se așteptau ca Xabi Alonso să fie demis, dar jucătorii și-au arătat sprijinul față de antrenorul lor. Karim Benzema a vorbit despre ceea ce se întâmplă la fosta sa echipă.
Reacția lui Xabi Alonso după 1-2 cu Man City: "Trebuie să continuăm. Putem să o scoatem la capăt"
Sursa video: SNTV
Real Madrid a suferit miercuri seară, pe teren propriu, cea de-a doua înfrângere din acest sezon de Champions League. "Galacticii" au pierdut cu scorul de 2-1 în fața celor de la Manchester City, într-un meci contând pentru cea de-a șasea etapă a fazei ligii.
Toată lumea se aștepta ca, după acest eșec, Xabi Alonso să fie demis. Totuși, lucrurile au stat diferit. Cei de la AS.com au anunțat aseară târziu că tehnicianul nu își va face bagajele, iar jurnaliștii de la Marca au titrat: "Nu este o seară de concediere", menționând că Xabi Alonso "a câștigat timp".
Tot mai multe voci din fotbalul internațional au comentat ceea ce se întâmplă pe Bernabeu, încercând să explice de ce echipa nu reușește să lege rezultatele pozitive. În această săptămână, într-un interviu pentru L'Equipe, Karim Benzema a abordat și el acest subiect.
Fostul jucător al "galacticilor" a dat de înțeles că, din punctul său de vedere, problema lui Real Madrid nu este reprezentată de Xabi Alonso, ci de jucători, care deși sunt unii dintre cei mai buni din lume, nu reușesc să lege o conexiune.
Benzema este de părere că Mbappé, Vinicius, Bellingham și Rodrygo trebuie să înțeleagă ce rol are fiecare dintre ei în echipă și să accepte că unul ar putea primi mai multe laude decât altul.
Benzema știe care este principala problemă a lui Real Madrid
"Ceea ce le lipsește este pur și simplu o conexiune. Între Mbappé, Vinicius, Bellingham și Rodrygo. Fiecare trebuie să știe ce să facă pe teren. Bellingham trebuie să înțeleagă că el este mijlocașul ofensiv, nu marcatorul. Mbappé este marcatorul, nu mijlocașul ofensiv.
Vinicius nu este mijlocaș defensiv, este extremă stânga. Atâta timp cât toată lumea știe ce să facă pe teren, asta e tot ce contează. Pentru că vorbim despre jucători care sunt printre cei mai buni zece din lume și toți sunt în aceeași echipă.
Antrenorul nu poate face nimic. Are jucători cu nume, îi folosește pe cei mai buni. După aceea, e o chestiune de jucători... Dacă coechipierul tău e mai bun decât tine, trebuie să accepți. Problema e să nu accepți că jucătorul din fața ta marchează mai multe goluri.
De aceea ai probleme când ai cinci sau șase jucători grozavi împreună. Toți contribuie cu ceva. Și, până la urmă, marcatorul primește întotdeauna puțin mai multă atenție decât ceilalți. Dar are mereu nevoie de ceilalți, nu poți face totul singur", a declarat Karim Benzema, citat de Marca.
Pentru Real Madrid urmează, duminică seară, de la ora 22:00, duelul din deplasare cu Alaves, meci contând pentru cea de-a 16-a etapă din La Liga. "Galacticii" se află acum pe locul 2 în clasamentul din campionat, cu 36 de puncte, fiind la 4 lungimi de liderul Barcelona.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Meciuri asemănătoare
Deportivo Alavés
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/103152.png)
1
2
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)