Lewandowski a refuzat o ofertă astronomică din Arabia Saudită

Atacantul polonez Robert Lewandowski (36 de ani) a primit în 2024 o propunere financiară colosală din partea unor cluburi din Arabia Saudită, însă a ales să rămână fidel echipei FC Barcelona.

Ilie Dumitrescu, invitat special al primei ediții a emisiunii Hey Fotball, dedicată Premier League

Sursa video: Eurosport

Robert Lewandowski a primit în 2024 o ofertă financiară colosală din partea unor cluburi din Arabia Saudită, însă a ales să rămână în Catalunia. Într-un interviu acordat publicației poloneze Fakt, agentul său, Pini Zahavi, a dezvăluit că oferta depășea 100 de milioane de euro pe sezon, sumă care ar fi putut convinge aproape orice fotbalist să se transfere în campionatul saudit.
"Anul trecut a primit o ofertă concretă. I se ofereau peste o sută de milioane de euro pe sezon. Pe sezon! Dar el a preferat să lupte pentru câștigarea La Liga și a Ligii Campionilor. Și a fost foarte aproape să își îndeplinească ambele obiective", a declarat impresarul Pini Zahavi.
Cu toate acestea, Lewandowski a preferat să se concentreze pe obiectivele sportive alături de Barcelona, vizând câștigarea titlului în La Liga și o campanie cât mai lungă în UEFA Champions League.
Zahavi a adăugat că, în acest an, ideea de a părăsi Barcelona pentru a merge în campionatul saudit nici măcar nu a fost luată în calcul de jucător. El a subliniat că atacantul se simte "ca acasă" la Barcelona, iar regulile din Arabia Saudită privind numărul limitat de jucători străini reduc oricum oportunitățile. Pentru Lewandowski, banii nu au reprezentat niciodată o prioritate în fața atașamentului față de clubul catalan și a dorinței de a obține noi succese pe plan sportiv.
"Cluburile din Arabia sunt supraaglomerate cu jucători, nici ei nu mai știu ce să facă cu ei. Există limite pentru numărul de străini, iar asta restrânge aria de acțiune. Dar Robert oricum nu a vrut să joace acolo", a declarat Pini Zahavi, conform Fakt.
Barcelona va debuta în noul sezon din La Liga, mâine, de la ora 20:30, în deplasare pe terenul celor de la Mallorca.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo