Real Madrid – Atletico Madrid: tot ce trebuie să știi despre derby-ul cu miză mare din La Liga
Santiago Bernabeu găzduiește de la ora 22 un nou episod incendiar din Derbyul Madridului! Real Madrid, antrenată de Alvaro Arbeloa, vine după o eliminare spectaculoasă a lui Man City cu 5-1 la general și vrea să reducă diferența față de liderul Barcelona. De cealaltă parte, Atletico, echipa lui Simeone – în formă maximă în ultimele etape – pregătește rotații din cauza calendarului infernal.
Mbappe și Bellingham s-au antrenat alături de Real Madrid pe Etihad înaintea returului cu Man City
Sursa video: SNTV
Articol scris de Bogdan Constantinescu
Real Madrid primește vizita rivalilor de la Atletico Madrid pe Santiago Bernabeu. Echipa antrenată de Alvaro Arbeloa s-a calificat în sferturile UEFA Champions League după ce au eliminat-o pe Manchester City cu victorie în dubla manșă, 5-1 la general. Madrilenii o vor întâlni în sferturi pe Bayern Munchen.
În campionat, Mbappe & co au câștigat ultimele două etape cu Elche și Celta Vigo, dar pierduseră precedentele două meciuri surprinzător cu Getafe și Osasuna. Real Madrid ocupă locul secund în La Liga după 28 de etape cu 66 de puncte, la 4 lungimi distanță de Barcelona. Atletico Madrid s-a calificat și ea în sferturile UEFA Champions League, după ce au trecut de Tottenham Hotspur la general cu 7-5. În campionat, echipa condusă de Diego Simeone este cea mai în formă alături de Barcelona în ultimele 5 etape, au câștigat 12 puncte, singura înfrângere venind în fața echipei lui Andrei Rațiu, Rayo Vallecano. Atleti ocupă locul patru după 28 de etape cu 57 de puncte, la 9 puncte distanță de rivalii din oraș. Atlético Madrid va juca pe 18 aprilie finala Cupei Regelui împotriva celor de la Real Sociedad.
Diego Simeone ia în considerare să rotească echipa pentru acest derby, din cauza calendarului dificil care va urma pentru madrileni, în 10 zile joacă de trei ori cu Barcelona și o dată cu Sevilla după pauza competițională.
Real Madrid Atletico Madrid - istorie și derbyuri memorabile
Primul meci dintre cele două rivale s-a jucat pe 2 decembrie 1906, unde Real Madrid, care se numeau Madrid CF, a învins-o cu 2-1 pe Atletico Madrid. Derbyul Madridului a avut până acum 242 de episoade, Real Madrid a câștigat 118, 63 de partide s-au terminat la egalitate, iar Atletico Madrid a câștigat 61 de meciuri.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/09/30/image-38a52835-fc29-4095-83de-ad8f8cd1757a.jpeg)
Vinicius și Koke în Atletico Madrid - Real Madrid 5-2.
Credit imagine: Getty Images
- 17 mai 2013: Atletico Madrid – Real Madrid 2-1 (după prelungiri), finala Cupei Regelui
La 53 de ani de la primul trofeu, Atletico Madrid și-a învins rivala din oraș într-o finală electrizantă și a cucerit pentru a treia oară Copa del Rey, chiar pe Santiago Bernabeu. Real Madrid a lovit prima, prin Cristiano Ronaldo, care a deschis scorul în minutul 14, cu o lovitură de cap. Replica lui Atleti nu a întârziat: Diego Costa a restabilit egalitatea și a readus echilibrul într-un duel extrem de tensionat. Cum scorul a rămas neschimbat după cele 90 de minute, finala a intrat în prelungiri. Momentul decisiv a venit în repriza suplimentară: Miranda s-a înălțat peste defensiva ”galacticilor” și a trimis în plasă, cu capul, centrarea perfectă a lui Koke. A fost golul care a scris istorie. Finalul a fost incandescent, cu eliminările lui Cristiano Ronaldo și Gabi, într-un meci care a avut de toate. Succesul lui Atletico a fost cu atât mai savuros cu cât a venit pe terenul marii rivale, a pus capăt unui complex de 14 ani fără victorie în fața lui Real Madrid și a încheiat o așteptare de 17 ani pentru un nou trofeu în Copa del Rey.
- 24 mai 2014: Real Madrid – Atletico Madrid 4-1 (după prelungiri), finala Ligii Campionilor
Meciul care a intrat definitiv în istoria lui Real Madrid și coșmarul absolut pentru fanii lui Atletico. ”Los Colchoneros” s-au aflat la câteva secunde de primul trofeu UEFA Champions League, după ce Diego Godín a deschis scorul cu o lovitură de cap. Totul s-a prăbușit însă în prelungirile timpului regulamentar. Sergio Ramos a lovit decisiv în minutul 93, cu o lovitură de cap imparabilă. Golul a dus finala sezonului 2013-2014 în prelungiri și a frânt inimile suporterilor lui Atleti. Cu un avantaj moral clar, ”Los Blancos” au dominat cele 30 de minute suplimentare. Gareth Bale, Marcelo și Cristiano Ronaldo au marcat și au închis finala în stil de mare campioană. A fost noaptea în care Real Madrid a cucerit ”La Décima” – al zecelea trofeu Champions League – într-un final dramatic, devenit legendă.
- 28 mai 2016: Real Madrid – Atletico Madrid 1-1 (5-4 la penalty-uri), finala Ligii Campionilor
Doi ani mai târziu, Atletico a trăit un nou coșmar într-o finală de UEFA Champions League, în fața aceleiași rivale din oraș, pe ”San Siro”. Sergio Ramos a deschis scorul pentru Real Madrid, după un start în care ”Los Blancos” au controlat jocul. Atleti a refuzat însă să cedeze. Yannick Carrasco a restabilit egalitatea în minutul 79 și a readus speranța în tabăra echipei lui Diego Simeone. Scorul a rămas neschimbat până la finalul prelungirilor, iar trofeul s-a decis la loviturile de departajare. Momentul crucial a venit la execuția lui Juanfran. Fundașul lui Atletico a trimis mingea în bară, iar șansa a trecut de partea rivalilor. Cristiano Ronaldo a pășit la punctul cu var și a transformat penalty-ul decisiv. Real Madrid a câștigat din nou trofeul suprem, iar Atletico a rămas cu o nouă rană deschisă într-o finală europeană.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/03/22/image-e30c1858-a54c-4859-9e3f-c97b26f83368.jpeg)
Cristiano Ronaldo a fost un coșmar pentru defensiva lui Atletico
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid-Atletico Madrid - jucători cheie
Federico Valverde (Real Madrid)
Motorul madrilen care nu moare niciodată, un veritabil box-to-box cu energie neobosită, pase precise și șuturi devastatoare de la distanță, care a contribuit decisiv recent cu 3 goluri și 7 assist-uri în LaLiga plus 3 goluri și 4 assist-uri în Champions League până acum în sezonul 2025/2026, compensând absențele majore prin recuperări solide, progresii și impact total în ambele faze ale jocului, esențial pentru a controla mijlocul și a susține tranzițiile rapide.
Julian Alvarez (Atletico Madrid)
În acest sezon 2025/2026, argentinianul a zdrobit deja madrilenii acasă cu două goluri în victoria spectaculoasă 5-2 din septembrie 2025 iar istoricul său recent împotriva lor e devastator: 3 goluri în ultimele 3 meciuri de LaLiga contra lui Real. Julián excelează în momentele mari – penalty-uri transformate cu sânge rece, lovituri libere precise, apariții fulger în spațiile lăsate de o apărare obosită sau dezechilibrată. Pe contraatacurile rapide ale lui Simeone sau la faze fixe, el devine ucigaș: mișcarea inteligentă, viteza de reacție și instinctul de gol îl fac să pedepsească orice greșeală minimă a lui Real.
Real - Atletico, derby-ul Madridului, va fi astăzi de la ora 22 pe legendarul stadion Bernabeu.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
3
2
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)