Real Madrid TV, critici incredibile după El Clasico pentru La Liga, arbitrii și VAR! "E un circ, o glumă! E teribil"

Barcelona și-a adjudecat aseară titlul de campioană a Spaniei, după ce a învins-o pe teren propriu, cu scorul de 2-0 pe Real Madrid, într-un meci contând pentru cea de-a 35-a etapă din La Liga. După El Clasico, cei de la Real Madrid TV au avut un discurs dur la adresa oficialilor campionatului Spaniei și a arbitrilor, subliniind că "sistemul este corupt".

Vinicius Junior

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a devenit aseară, pentru a 29-a oară în istorie, campioană a Spaniei. Catalanii și-au adjudecat titlul după ce s-au impus în El Clasico, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 în fața celor de la Real Madrid, într-un meci contând pentru cea de-a 35-a etapă din La Liga.
"Galacticii" vor încheia, astfel, al doilea sezon consecutiv fără vreun trofeu important, iar presa iberică nu s-a ferit să dea de pământ cu echipa lui Alvaro Arbeloa, pe care au criticat-o pentru ceea ce a arătat pe teren nu doar aseară, ci pe tot parcursul acestui sezon.
La rândul lor, cei de la Real Madrid TV au ripostat cu un discurs dur la adresa oficialilor campionatului Spaniei și a arbitrilor, subliniind că "sistemul este corupt" și evidențiind un moment în care arbitrajul le-a fost nefavorabil în El Clasico.
"Poate că o împingere la nivelul gâtului este ceva mai mult, dar nu am văzut asta. Ceea ce am văzut, însă, a fost un cot din partea lui Eric Garcia, care justifică în mod clar, în primul rând, o lovitură de pedeapsă și, în al doilea rând, un cartonaș roșu", au spus cei de la RMTV, care s-au orientat apoi spre arbitrul Alejandro Hernandez:
"Este o dovadă în plus a inacțiunii VAR, care nu a reușit să corecteze o potențială nedreptate. Dacă aceasta este considerată o situație de joc, atunci orice poate fi o situație de joc. Oricine a jucat vreodată fotbal știe că Eric Garcia a făcut asta intenționat."

Real Madrid TV, critici incredibile după El Clasico

Ulterior, jurnaliștii spanioli au mers și mai departe, sugerând că VAR-ul intervine intenționat doar pentru a-i dezavantaja pe "galactici", și au punctat și faptul că cei care transmit meciurile la televizor evită să dea reluările care ar demonstra că arbitrajul a fost incorect.
În plus, reprezentanții RMTV au lansat și un atac la adresa organizatorilor La Liga, pe care i-a acuzat că pun la cale "un circ, o glumă", criticându-l și pe președintele competiției, Javier Tebas.
"Ori de câte ori există situații dubioase pe teren, VAR intervine atunci când îi convine. Și când intervine VAR? Intervine doar pentru a-i face rău lui Real Madrid.
Telespectatorului i se refuză o reluare a ceva ce pur și simplu s-a întâmplat. Dacă nu l-am văzut până acum, nu îl vom vedea, la fel ca atâtea alte lucruri care nu au fost arătate.
La Liga nu este credibilă. La Liga este condusă de Tebas, condusă de Negreira. Este un circ, o glumă. Este teribilă. Ce rușine această transmisiune a La Liga", au adăugat cei de la Real Madrid TV, citați de Goal.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo