Real Madrid TV, critici pentru arbitrajul din La Liga după Atletico - Barcelona! "De ce s-a intervenit?"
Barcelona a învins-o sâmbătă seară, în deplasare, scorul de 2-1 pe Atletico Madrid, într-un meci contând pentru cea de-a 30-a etapă din La Liga. Partida a fost marcată de o fază controversată de arbitraj, iar cei de la Real Madrid TV au comentat deciziile luate de arbitri în acest sezon, punctând că aceștia au dat dovadă de inconsecvență.
Gerard Martin, în Atletico - Barcelona
Credit imagine: Getty Images
Barcelona s-a impus sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 în fața celor de la Atletico Madrid, într-un meci contând pentru cea de-a 30-a etapă din La Liga.
Partida a fost marcată de o fază controversată de arbitraj. În repriza secundă, catalanii au scăpat de eliminarea lui Gerard Martin, care a primit doar cartonașul galben după o intrare dură asupra lui Thiago Almada.
Centralul Mateo Busquets i-a acordat inițial cartonașul roșu, dar cei din camera VAR l-au chemat să revadă faza, iar arbitrul și-a schimbat decizia, înlocuind cartonașul roșu cu unul galben.
Faza a fost comentată de cei de la Atletico Madrid, dar și de multe alte voci importante din Spania, care au analizat situația și au încercat să plece dacă Martin ar fi trebuit sau nu să fie eliminat.
Real Madrid TV, critici pentru arbitrajul din La Liga
Cei de la Real Madrid TV nu au ezitat să intervină în această controversă și să se arate nemulțumiți de dublul standard cu care sunt tratate momentele de acest gen în La Liga.
Reprezentanții canalului clubului blanco au oferit drept exemplu o situație similară în care Federico Valverde s-a ales cu o eliminare nedreaptă, fără ca VAR-ul să intervină, așa cum s-a întâmplat în weekend.
"De ce nu a fost anulată eliminarea lui Valverde de către VAR, în timp ce în cazul lui Gerard Martin s-a intervenit? Eliminarea lui Valverde a privat-o pe Real Madrid de serviciile sale în meciul cu Mallorca", au spus cei de la Real Madrid TV, citați de Goal.
Jurnaliștii clubului de pe Bernabeu au subliniat că există o "mână ascunsă" în spatele acestor decizii, care o împinge pe Barcelona spre câștigarea titlului în acest sezon. Reporterul Miguel Angel Munoz a amintit de cazul Negreira și i-a criticat pe arbitrii din camera VAR.
Mai mult, acesta a adăugat că Real Madrid TV este "singura sursă care dovedește că ceea ce se întâmplă este lipsit de seriozitate și legalitate", motiv pentru care nu mai are încredere în arbitrajul din Spania.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
1
2
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)