Simeone, nemulțumit de eliminarea lui Lenglet din meciul cu Celta Vigo! Cum l-a numit pe arbitru
Atletico Madrid a obținut doar o remiză aseară, scor 1-1, pe terenul celor de la Celta Vigo, într-un meci contând pentru cea de-a opta etapă din La Liga. Echipa lui Diego Simeone a rămas în inferioritate numerică în minutul 40, iar la finalul partidei antrenorul a lăudat prestația jucătorilor săi, care au rezistat cu om în minus, nedorind să comenteze arbitrajul.
Radu Drăgușin vorbind despre momentul accidentării
Sursa video: Eurosport
Atletico Madrid a obținut un singur punct aseară din deplasarea pe terenul celor de la Celta Vigo, meciul contând pentru cea de-a opta etapă din La Liga încheindu-se cu scorul de 1-1.
Oaspeții au rămas în inferioritate numerică în minutul 40, la scorul de 0-1, iar jucătorii echipei la care este legitimat Ionuț Radu au reușit să evite înfrângerea, stabilind scorul final în minutul 68, prin Iago Aspas.
După meci, Diego Simeone a fost întrebat despre cartonașul roșu încasat de Clement Lenglet. Antrenorul a refuzat să vorbească despre arbitraj, dând însă de înțeles că al doilea cartonaș galben i-a fost acordat prea ușor francezului.
"Nu voi comenta nimic. Îmi pare rău, dar nu. Acesta este faimosul 'criteriu'", a declarat Simeone, care a comentat îndelung pe tema eliminării lui Lenglet în timpul partidei.
În momentul în care arbitrul se pregătea să arate cartonașul roșu, Cholo i-a strigat centralului Soto Grado că e "un nenorocit obraznic", lucru pe care i l-a repetat apoi și celui de-al patrulea oficial.
După meci, nici Koke nu a vrut să vorbească despre arbitraj, menționând doar că nu e bine să faci astfel de comentarii: "Dacă el a decis, e cartonaș roșu. Nici nu părea să fi făcut mare lucru, dar ăsta e fotbalul. E mai bine să nu comentezi despre arbitru".
Simeone, mulțumit de jocul lui Atleti în deplasarea cu Celta Vigo
În schimb, Diego Simeone a preferat să se concentreze asupra aspectelor pozitive pe care le-a observat în jocul echipei sale. Antrenorul lui Atleti a lăudat munca depusă de jucătorii lui, evidențiind cât de greu este să reziști o oră în meci în inferioritate numerică.
"Când eram 11 contra 11, am controlat bine meciul, cu contraatacuri periculoase. Cu zece oameni, ne-am apărat destul de bine, dar nu am putut crea prea multe dincolo de ocazia lui Koke. Totuși, sunt foarte mulțumit de munca generală a echipei.
Întotdeauna mă concentrez pe aspectele pozitive. Și într-o situație complexă precum cea iscată după eliminare, echipa a răspuns foarte bine. Jucătorii au muncit din greu, nu este ușor să joci 60 de minute cu un om mai puțin, și au gestionat bine situația.
Am plecat foarte fericit și mândru de efortul jucătorilor. Sărbătoresc munca excelentă pe care au depus-o. Am reușit să jucăm 60 de minute cu un jucător în minus și să răspundem la efortul uriaș din partea tuturor și de aceea am plecat atât de bucuros", a adăugat Diego Simeone.
După remiza cu Celta Vigo, Atletico este pe locul 5 în clasamentul din La Liga, cu 13 puncte. În următoarea etapă a campionatului Spaniei, madrilenii vor primi vizita celor de la Osasuna, pe 18 octombrie, de la ora 22:00.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
RC Celta
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4496.png)
1
1
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)