Știrile dimineții: Xabi Alonso încasează o sumă uriașă după despărțirea de Real Madrid! Cât i-a costat pe "galactici" toată afacerea

Știrile dimineții: Xabi Alonso a fost dat afară de la Real Madrid după eșecul cu Barcelona din finala Supercupei Spaniei, urmând să încaseze o sumă uriașă pentru rezilierea contractului. În Anglia, Antoine Semenyo a cumpărat o pagină dintr-un ziar local pentru a le mulțumi suporterilor lui Bournemouth, după transferul la Manchester City. "U" Cluj a remizat în ultimul amical din cantonament.

Alan Shearer: "Școala a fost pe primul loc, dar fotbalul a fost dragostea"

Sursa video: Eurosport

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. Xabi Alonso încasează o sumă uriașă după demiterea de la Real Madrid

Mandatul lui Xabi Alonso pe banca lui Real Madrid s-a încheiat prematur, la începutul acestei săptămâni. Adus la cârma echipei cu surle și trâmbițe, antrenorul de 44 de ani a rezistat doar 232 de zile, perioadă în care a strâns 24 de victorii în 34 de meciuri.
Înfrângerea cu Barcelona de duminică seară, scor 2-3, în finala Supercupei Spaniei s-a dovedit a-i fi fatală fostului mijlocaș, iar conducerea grupării de pe Santiago Bernabeu a anunțat luni despărțirea. În locul lui Xabi Alonso a fost numit Alvaro Arbeloa, cel care pregătea echipa secundă a clubului.
După demitere, presa din Germania a calculat cât ar fi costat-o pe Real Madrid tot transferul lui Xabi Alonso. Jurnaliștii de la revista Kicker au scris că întreaga aventură i-ar fi lăsat pe "galactici" fără circa 30 de milioane de euro.
Această sumă include clauza de reziliere de 15 milioane de euro pe care clubul blanco le-a plătit-o vara trecută celor de la Bayer Leverkusen pentru aducerea fostului mijlocaș, dar și salariul încasat de tehnician.
Conform sursei citate, "Xabi Alonso câștiga aproximativ 8-9 milioane de euro pe stagiune, ceea ce înseamnă că rezilierea contractului ar costa în jur de 15 milioane de euro".
În schimb, jurnaliștii de la COPE au scris că Real Madrid nu-i va plăti antrenorului decât salariul pentru acest sezon, în contract fiind inclusă o clauză conform căreia dacă este dat afară în primul an, nu va fi plătit pentru întreaga perioadă contractuală.
Oricum ar fi, este sigur că Xabi Alonso pleacă de la Real Madrid cu circa 8 milioane de euro mai bogat. Rămâne de văzut dacă înlocuitorul său, Alvaro Arbeloa, un antrenor neexperimentat, are la îndemână cheia succesului "galacticilor".

2. Semenyo le-a mulțumit fanilor lui Bournemouth

Fotbalistul ghanez Antoine Semenyo, care a semnat vineri cu Manchester City, a cumpărat o pagină dintr-un ziar local pentru a le mulțumi suporterilor fostei sale echipe, Bournemouth, relatează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.
Unul dintre cele mai importante transferuri ale acestui început de mercato, Antoine Semenyo s-a alăturat lui Manchester City. După ce și-a făcut un nume la Bournemouth, mijlocașul a dorit să le mulțumească foștilor săi fani în felul său. Un gest elegant care, fără îndoială, a adus un zâmbet pe fețele celor mai înfocați suporteri ai "cireșelor".
Antoine Semenyo a cumpărat o reclamă pe o pagină întreagă în ziarul local Bournemouth Echo. "Tuturor fanilor lui AFC Bournemouth, vă mulțumesc pentru amintiri. Vă doresc tot binele", a scris simplu ghanezul în ziarul publicat sâmbătă, conform Agerpres.
El a contribuit deja, cu un gol și o pasă decisiv, la succesul zdrobitor al lui Manchester City în Cupa Angliei împotriva lui Exeter (10-1).

3. "U" Cluj, remiză în ultimul amical din cantonament

Echipa de fotbal Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu formația poloneză Wizdew Lodz, 1-1 (0-1), luni, în ultimul meci amical al "șepcilor roșii" în stagiul de pregătire din Antalya, potrivit site-ului clubului ardelean, citat de Agerpres.
Pentru "U" a marcat Ovidiu Bic în minutul 88, dintr-un penalty obținut de Drammeh, în timp ce pentru Widzew, formație aflată pe locul 15 în Ekstraklasa, a punctat elvețianul Andi Zeqiri (40).
Fiecare echipă a avut câte o bară, clujenii prin Virgiliu Postolachi (21), iar polonezii prin Bartlomiej Pawlowski (37).
"U" a început cu Gertmonas - Chinteș, Coubiș, J. Cisse, Miguel Silva - D. Codrea, Murgia - Macalou, Fabry, Postolachi - A. Trică.
Din minutul 65 a evoluat echipa: Gertmonas (Lefter, 46) - Mikanovic, van der Werff , Toșca, Chipciu - Simion, Drammeh - A. Gheorghiță, Bic, Postolachi (El Sawy, 57; L. Pall, 78) - A. Trică (Taiwo, 46).
Universitatea a încheiat cantonamentul din Turcia cu două remize, 0-0 cu Dukla Praga și 1-1 cu Widzew Lodz, și o înfrângere, 1-2 cu Fatih Karagumruk, urmând să revină în țară marți 13 ianuarie.
Primul meci oficial din 2026 va fi cu Dinamo București, duminică, 18 ianuarie (20:30), în deplasare, în etapa a 22-a a SuperLigii.
Cel mai bun marcator din istoria Premier League, Alan Shearer își spune povestea senzațională sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist cu Shearer, Arteta, Slot și Sir Alex Ferguson vor fi disponibile și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo