Szczesny, eroul improbabil al Barcelonei! Cea mai bună prestație din ultimul deceniu, în El Clasico
Publicat 27/10/2025 la 12:59 GMT+2
Wojciech Szczesny a primit cea mai mare notă la finalul El Clasico, pentru evoluția sa nemaipomenită din poarta Barcelonei. Polonezul, a treia variantă de portar a lui Flick, a apărat penalty-ul lui Kylian Mbappe, refuzându-i "dubla" francezului.
"Fotbalul: Povestea mea" revine sâmbătă și duminică pe Eurosport 1. Primele episoade sunt pe HBO Max
Sursa video: Eurosport
Real Madrid s-a impus cu 2-1 El Clasico, împotriva Barcelonei. Madrilenii au avut numeroase ocazii la poarta catalanilor, însă Woijciech Szczesny a apărat cât de bine a putut în meciul disputat pe Santiago Bernabeu, producând nu mai puțin de 9 parade.
Acesta a apărat și penalty-ul executat de Kylian Mbappe, fiind primul portar al Barcelonei care apără o lovitură de pedeapsă în ultimii 3 ani. Campioana Spaniei a încasat gol la ultimele 24 de penalty-uri. Acesta a fost primul penalty apărat de un portar al catalanilor în El Clasico din sezonul 2016/2017 încoace.
Totodată, înlocuitorul lui Joan Garcia a avut cele mai multe parade în El Clasico din ultimii 8 ani. Polonezul a avut parte de probabil cel mai bun meci al său de când a semnat cu Barcelona în sezonul trecut, revenind după retragere.
Vinicius Jr. a făcut haos la Real Madrid - Barcelona, iar la final a transmis un mesaj "pacificator"
După meci, Xabi Alonso a evitat elegant să vorbească despre reacția lui Vinicius din momentul schimbării, subliniind doar că va avea o discuție cu atacantul. La rândul său, acesta nu a scos niciun cuvânt despre comportamentul său nepotrivit, dar a transmis un mesaj în care a recunoscut practic că și-a pierdut echilibrul. Brazilianul s-a scuzat, spunând că în asemenea partide lucrurile pot ieși din normal și a insistat că el și coechipierii săi nu au vrut să-i jignească pe jucătorii Barcelonei.
"Am un mesaj pentru toți fanii madrileni, în special pentru cei care au venit la Bernabeu și ne-au susținut cu pasiune. Așa este Clasico; se întâmplă multe lucruri pe teren și în afara lui. Încercăm să menținem echilibrul, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil. Nu am vrut să jignim pe nimeni de la Barcelona, nici pe jucătorii tineri, nici pe fani. Știm că atunci când pășim pe teren, trebuie să ne jucăm rolul și așa a fost astăzi. Hala Madrid", a spus Vinicius pentru Real Madrid TV.
În urma victoriei contra Barcelonei, prima după un an și jumătate, Real Madrid și-a consolidat poziția de lider în La Liga, având acum un avans de 5 puncte față de eterna rivală. În etapa următoare, echipa lui Xabi Alonso va juca tot pe Bernabeu, cu Valencia, în timp ce catalanii vor primi vizita lui Elche.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 17.15, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
2
1
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
Promo
Promo