Xabi Alonso, "la picioarele" lui Mbappe! "Este pe cale să intre în istoria lui Real Madrid, așa cum a făcut-o Cristiano"

Superstarul francez Kylian Mbappe este "pe cale să intre în istoria clubului Real Madrid", la fel ca idolul său, Cristiano Ronaldo, a declarat sâmbătă antrenorul său, Xabi Alonso, fost coechipier al legendei portugheze, scrie AFP.

What I wore - Michel Salgado: "La Madrid, am avut grijă chiar și de Beckham sau McManaman"

Sursa video: Eurosport

După un început de sezon excepțional din punct de vedere statistic, căpitanul naționalei Franței a marcat deja 55 de goluri pentru Real Madrid în 2025 și este acum la doar patru goluri distanță de egalarea recordului stabilit în 2013 de CR7 (59 de goluri) ca golgheter al lui Real Madrid pe parcursul unui an calendaristic.
Numărul 10 de la Real Madrid este comparat din ce în ce mai mult cu starul portughez de către presa spaniolă, datorită influenței sale tot mai mari asupra rezultatelor echipei și a capacității sale de a înscrie goluri.
"Kylian este pe cale să intre în istorie la Real Madrid, așa cum a făcut-o Cristiano. Nu doar datorită importanței sale pentru echipă, ci și datorită ambiției pe care o insuflă și numărului de goluri pe care le marchează", a spus Xabi Alonso într-o conferință de presă în ajunul meciului din La Liga împotriva lui Celta Vigo, citat de Agerpres.
Câștigător al "Ghetei de Aur" și golgheter în La Liga sezonul trecut cu 31 de goluri, Mbappe este în prezent într-o formă și mai bună, cu 16 goluri în 15 meciuri de campionat și nouă în cinci meciuri din Liga Campionilor.
El va avea ocazia duminică, împotriva lui Celta Vigo (locul 12, 16 puncte), să se apropie de recordul idolului său, golgheterul din istoria lui Real Madrid, CR7, cu un total de 450 de goluri în 438 de meciuri, înaintea unui meci din Liga Campionilor, miercuri, împotriva lui Manchester City.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo