Ladislau Boloni a scos în evidență motivul pentru care Lyon a reuşit să se impună la Bucureşti
Deşi a oferit o replică foarte bună, iar în unele momente a controlat jocul, FCSB a fost învinsă de Olympique Lyon, scor 1-3, în turul optimilor Europa League. Ladislau Boloni a urmărit partida şi a identificat motivul pentru care francezii s-au impus.
Ladislau Boloni
Credit imagine: Getty Images
FCSB şi Lyon au oferit un duel echilibrat, joi seară, pe Arena Națională. În debutul meciului, campioana României a ratat două ocazii imense, dar cea care a deschis scorul a fost echipa franceză, prin Tagliafico, în minutul 30.
În repriza secundă, FCSB a continua să fie periculoasă şi Alex Băluță a reuşit să marcheze, în minutul 68. Până la urmă, Lyon s-a impus cu 3-1, după ce a profitat de două contraatacuri, finalizate de Fofana, în minutele 86 şi 89.
Ladislau Boloni a urmărit meciul din optimile Europa League şi este convins că victoria lui Lyon are ca explicație campionatele în care evoluează cele două echipe. Chiar dacă FCSB a jucat foarte bine, antrenorul a scos în evidență că echipa franceză întâlneşte astfel de adversari în fiecare săptămână şi este obişnuită cu stilul de joc şi pressingul agresiv făcut de campioana României.
"Francezii au câștigat mai clar decât a arătat jocul. FCSB a făcut un meci bun, corect. A fost un spectacol frumos. E dureros să spui, dar s-a văzut diferența între fotbalul francez și fotbalul nostru. Fotbalul francez e mai puternic. Băieții și-au făcut treaba, chiar puteau să conducă ei la un moment dat. Diferența între cele două campionate s-a văzut.
Diferența între adversarii pe care cele două echipe le întâlnesc săptămânal e clară. Francezii au adversari mai puternici decât cu ce suntem noi obișnuiți. Nu e neapărat vorba despre valoarea individuală, ci despre nivelul campionatului în care joci", a declarat Ladislau Boloni, conform GSP.
Pe lângă meciul în sine, Ladislau Boloni a vorbit şi despre FCSB, care la ora partidei nu a putut alinia cel mai bun 11. De-a lungul sezonului, mai mulți jucători s-au confruntat cu probleme musculare şi tehnicianul este de părere că staff-ul este vinovat pentru aceste accidentări.
"Parcursul celor de la FCSB a fost foarte bun. Dacă nu mă înșel, au avut destul de multe absențe, au avut și suspendați. E un subiect de discutat. Îmi cer iertare dacă greșesc, dar când ai atât de multe accidentări, e o problemă.
Dacă ai fractură de os, ruptură la ligamentul genunchiului, e ok, dar dacă ai ruptură musculară, asta înseamnă că pe undeva este o problemă de antrenament. Eu vorbesc despre mine. Toate accidentările musculare mă deranjau. Eu mă simțeam vinovat în treaba aceasta, și ca antrenor, dacă erau accidentări musculare", a mai spus Ladislau Boloni.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)