"Am un băiat acolo, pe Mirel Rădoi, care mi-a fost elev și mi-e simpatic și nu vreau să comentez. Am văzut cum am jucat în Georgia și că trebuia să câștigăm. Acest moment nu cred că va mai veni, nu cred că va mai veni un moment când FRF se va gândi din nou la mine, sunt plecat de mulți ani din România. De când am plecat, eu nu am avut absolut niciodată nicio legătură cu conducerea asta nouă a FRF. Doar o singură dată, cu ocazia EURO, am vorbit cu Belodedici. Dar dintr-o poziție cu responsabilitate, sau să mi se propună, asta nu a fost niciodată. Eu totuși așa cred, că eu nu mai intru în calcule, ăsta este sentimentul meu. Orice aș face eu, nu am fost pregătit pentru o asemenea întrebare", a declarat Boloni pentru DigiSport.

BOLONI A FOST DEMIS DE LA PANATHINAIKOS DUPĂ RATAREA CUPELOR EUROPENE

Boloni a fost dat afară de Panathinaikos în mai. Echipa din Grecia pierdut calificarea în cupele europene. Din punct de vedere sportiv, este pentru prima oară în 24 de ani când se întâmplă acest lucru.
Premier League
Klopp e gata de un transfer genial! Ia de la o rivală un fotbalist de titlu, pe o sumă simbolică
ACUM 20 MINUTE
În ultimele patru sezoane Panathinaikos nu a participat în cupele europene, dar din cauza unor probleme financiare. Echipa românului se află pe locul cinci, la șase puncte distanță de AEK Atena.
Panathinaikos a obținut o singură victorie în opt meciuri în play-off, 3-0 cu PAOK.
Liga
Variantă surpriză pentru banca tehnică a Barcelonei! Cine e antrenorul pe care a pus ochii Laporta
ACUM 29 MINUTE
Fotbal
Kamil Bilinski, moment de blackout! L-a lovit în mod voit cu piciorul în cap pe portarul advers
ACUM O ORĂ