La puțin timp după ce a plecat de la Antwerp, din Belgia, Ladisla Boloni (67 de ani) își pregătește deja revenirea. El se află deja în negocieri cu campioana și liderul din Ungaria, Ferencvaros, conform informațiilor din Gazeta Sporturilor.
Negocierile sunt deja avansate cu liderul din Ungaria, Ferencvaros având opt puncte avans în campionat peste MOL Vidi dar și un meci în minus. Mai sunt de disputat cinci etape până la finalul sezonului iar echipa este practic deja calificată în preliminariile UEFA Champions League. Boloni i-ar lua locul lui Serghei Rebrov, cel care va merge în Turcia, la Fenerbachce.

Ferencvaros îl aduce pe Boloni pentru performanțe europene

Premier League
Cristiano Ronaldo, uriaș și în afara terenului! Gest emoționant pentru un fotbalist aflat în comă
ACUM 12 MINUTE
„La Frodi sunt jucători care câștigă 800.000 de euro net, așa încât pentru club n-ar fi o problemă să suporte un salariu de peste un milion de euro pentru un antrenor cu care să atace performanța europeană. Boloni se mulează acum pe proiectul clubului, iar tratativele sunt aproape finalizate", a declarat o sursă pentru Gazeta Sporturilor.
Ladislau Boloni a mai antrenat-o și pe Sporting CP, acolo unde l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo. Fostul jucător al Stelei a fost și selecționerul României în perioada 2000-2001.

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Fotbal
Carlo Ancelotti, ironie despre Cupa Mondială la doi ani: "Mai bine o organizăm în fiecare an"
ACUM 44 MINUTE
Fotbal
PSG i-ar putea "sufla" Barcelonei un alt jucător aflat pe lista de achiziții
ACUM 44 MINUTE